ACȚIUNE DE TIP “BLITZ” DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIA MUNICIPIULUI BRAȘOV
26 iulie 2024
ACȚIUNE DE TIP “BLITZ”
DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIA MUNICIPIULUI BRAȘOV
La data de 25 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat o acțiune de tip “Blitz”, cu efective mărite, care a avut ca scop principal menținerea unui mediu de siguranță adecvat, în special prin prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, dar și pentru combaterea infracțiunilor și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere.
La data de 25 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat o acțiune de tip “Blitz”, cu efective mărite, în municipiul Brașov și în localitățiile Tărlungeni, Zizin și Purcăreni, din județul Brașov.
Activitățile polițiștilor au avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui mediu sigur pentru cetățeni, în special prin prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, dar și prin combaterea infracțiunilor și prevenirea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere.
În cadrul eforturilor de consolidare a siguranței rutiere, polițiștii au desfășurat activități complexe pentru identificarea și sancționarea abaterilor de la normele legale. De asemenea, în contextul în care șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise reprezintă un pericol major pentru siguranța, s-a acordat o atenție deosebită depistării acestora.
Totodată, acțiunile au vizat și identificarea infracțiunilor contra persoanei, prin asigurarea unui climat optim de siguranță, context în care polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violența, a furturilor și a tâlhăriilor.
Acțiunea a fost organizată și executată de Poliția Municipiului Brașov- Biroul de Investigații Criminale, Secțiile 1-5 de Poliție, Biroul pentru Centrul Universitar, Poliția Stațiunii Poiana Brașov și Secția de Poliție Rurală Feldioara, iar în timpul activităților au fost legitimate aproximativ 275 persoane și au fost verificate 150 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat aproximativ sancțiuni contravenționale, cu valoare totală de 8100 de lei și au reținut, în vederea suspendării, 3 certificate de înmatriculare.
Acțiunile vor continua în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică!