DELICTELE SILVICE, O PRIORITATE PENTRU INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BRAȘOV
DELICTELE SILVICE, O PRIORITATE PENTRU INSPECTORATUL
DE POLIȚIE JUDEȚEAN BRAȘOV
Pentru Poliția Brașov combaterea delictelor silvice reprezintă unul dintre cele mai importante obiective, pentru care polițiștii desfășoară în mod constant activități de prevenire și constatare a faptelor ilegale din domeniul silvic.
Conform unei evaluări efectuate în primul trimestru al anului 2023, România deține aproximativ 6.607.000 hectare de pădure, din care județul Brașov are aproximativ 205.400 hectare. Dintre acestea, la nivelul județului Brașov aproximativ 158.700 hectare aparțin statului român, iar aproximativ 46.700 sunt în proprietatea persoanelor fizice și juridice.
Combaterea fenomenului despăduririlor este o preocupare constantă a județelor din zona montană, iar polițiștii brașoveni desfășoară activități intense pentru depistarea intervențiilor ilegale, sens în care sunt efectuate controale frecvente, sunt aplicate sancțiuni contravenționale și sunt întocmite dosare penale în funcție de situația constatată.
Astfel, în cursul anului 2022, pe acest domeniu de activitate, au fost desfășurate de către polițiștii brașoveni aproximativ 1.200 acțiuni, fiind verificate 1.432 mijloace de transport și 105 societăţi comerciale.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate nu mai puțin de 471 sancțiuni contraveționale, în valoare de aproximativ 700.000 lei și a fost dispusă confiscarea a peste 2 000 mc. material lemnos, în valoare de aproximativ 540.000 de lei.
Conform unor date statistice privind problematica delictelor silvice la nivel național, în județului Brașov au fost înregistrate 594 dosare penale, iar dintre acestea o pondere însemnată o reprezintă infracțiuni de sustragere a materialului lemnos pentru nevoi subzistente. În astfel de cazuri identificate, polițiștii au constatat că lemnul sustras nu regăsea în cantități semnificative.
Aceleași date relevă faptul că volumul de masă lemnoasă tăiată fără drept, în cursul aceluiași an, este de aproximativ 3 000 m.c., ceea face ca județul Brașov să nu se regăsească în primele 10 poziții din țară.
Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov a desfășurat activități intense pentru prevenirea, combaterea tăierilor și transportul ilegal de masă lemnoasă din fondul forestier de stat și privat, existent pe raza administrativ-teritorială a județului Brașov, în colaborare cu Direcția Silvică Județeană Brașov, Garda Forestieră Brașov și ocoalele silvice de stat sau de regim. Aici legislația silvică a suferit modificări în cursul ultimilor ani, astfel încât fapte care în legislația anterioară erau prevăzute ca și contravenții, în prezent acestea sunt incriminate ca infracțiuni.
Constatarea abaterile silvice reprezintă și va reprezenta în continuare o preocupare constantă a polițiștilor brașoveni, indiferent de cantitatea de material lemnos tăiat fără drept.
Poliția Brașov a făcut un scop în protejarea mediului și a domeniului silvic și nu va fi tolera nicio abatere de la lege!