27 Ianuarie 2023Sursa: I.P.J. BRAȘOV

BULETIN DE PRESĂ 23.01.2023

                                                                                   Nr. 21 din 23 ianuarie 2023

 

În arest pentru acte de violență

Polițiștii brașoveni au dispus reținerea unui bărbat de 28 de ani și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Brașov, după ce a lovit mai multe persoane și a purtat asupra sa, fără drept, obiecte periculoase.

Astfel, la data de 22.01.2023 Secția 3 Poliție Brașov a fost sesizată, printr-un apel de urgență, despre faptul că în fața unui local, din municipiul Brașov, este un scandal în desfășurare.

Cercetările efectuate în urma intervenției forțelor de ordine au arătat că, în jurul orei 04.00, în timp de se afla în interiorul localului, barbatul ar fi aruncat asupra unei femei cu un obiect, provocându-i acesteia leziuni, apoi a mai lovit alte două persoane, iar cu un obiect tăietor, pe care îl deținea asupra sa, ar fi provocat leziuni asupra mâinilor uneia dintre persoanele cu care intrase în coflict.

În cauză, față de probatoriul existent, polițiștii au întocmit dosar penal, în care sunt efectuate la acest moment cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “lovirea sau alte violențe” și ”portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

De asemenea, prin ordonanța emisă de polițiști s-a dispus rețierea pentru 24 de ore a persoanei cercetate și introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Brașov.

 Dosarul constituit este instrumentat sub coordonarea unui procuror de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brațov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

Cercetați penal pentru infracțiuni săvârșite la regimul rutier

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au identificat, în trafic, un conducător auto care a înmânat în cadrul controlului un permis de conducere fals.

Astfel, la data de 22.01.2023, în jurul orei 02.00 dimineața, polițiștii au efectuat semnal de orire unui autotusm, care circula pe o stradă din municipiul Brașov. La volanul mașinii se afla un bărbat, de 29 de ani, din orașul Zărnești, care a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de statul slovac.

În urma examinării actului, polițiștii au constatat că permisul de conducere nu prezenta elementele de securitate autentice, iar după interogărea bazelor de date s-a stabilit că persoana aflată la volanul autovehiculului nu este deținătoare de permis de conducere.

În cauză, față de cele stabiliite, s-a intocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de: ”conducere a unui autovehicul fără permis de conducere,  falsul material în înscrisuri oficiale și uz de fals”.

Cercetările sunt continuate la acest moment de către polițiștii rutieri sub coordonarea unui procuror de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 

La data de 22.01.2023, polițiștii Stațiunii Râșnov au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism care era condus de un tânăr de 19 ani.

Întrucât persoana prezenta indicii în comportament că s-ar afla sub efectul substanțelor interzise, polițiștii au procedat la efectuarea unui test pentru detectarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, test care a ieșit pozitiv la substața  ”THC-5 ( CANNABIS)”.

Față de cele stabilite, tânărul conducător auto a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, pentru a se stabili cu exactitate  substanța identificată de aparat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

La data de 22.01.2023, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au identificat și  oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Brașov, un autoturism care era condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani.

Întrucât comportamentul acestuia din timpul controlului indica că s-ar afla sub efectul substanțelor interzise, polițiștii au procedat la efectuarea unui test pentru detectarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, test care a ieșit pozitiv la substața  ”AMPHETAMINE”.

Față de cele stabilite, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de moste biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței identificată de aparat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.