27 Ianuarie 2023Sursa: I.P.J. BRAȘOV

BULETIN DE PRESĂ 25.01.2023

                                                                         Nr. 23 din 25 ianuarie 2023

 

Bărbat cercetat pentru furt și conducere fără permis

Polițiștii brașoveni efectuează acte de urmărire penală după ce, la data de 24.01.2023 au oprit în trafic, pe raza localității Șercaia, un autovehicul condus de o persoană, care nu deține permis de conducere.

Astfel, investigațiile efectuate până la acest moment au arătat că un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Părău, județul Brașov, ar fi sustras în scop de folosință autoturismul surorii sale și l-a condus în mod repetat pe drumurile publice.

La data de 24.01.2023, în jurul orei 09,25, cadrul unui control efectuat în trafic de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila, pe raza localității Șercaia, a fost oprit autoturimul condus de bărbatul în cauză și, pentru că acesta nu a putut prezenta un permis de conducere, au fost efectuate interogări în bazele de date aparținând Poliției Române. Rezultatele au arătat că persoana oprită în trafic nu este posesoare de permis de conducere.

Față de cele stabilite, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducere a unui vehicul fără permis de conducere” și ”furt în scop de folosință”, dosarul constituit fiind instrumentat sub coordonarea unui procuror de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

Cercetat penal pentru conducere sub influența drogurilor

La data de 24.01.2023, polițiștii Stațiunii Râșnov au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism care era condus de un bărbat de 28 ani.

Întrucât persoana prezenta indicii în comportament că s-ar afla sub efectul substanțelor interzise, polițiștii au procedat la efectuarea unui test pentru detectarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, test care a ieșit pozitiv la substanțele ”COCAINĂ” și ”THC 5 - CANNABIS”.

Față de cele stabilite, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, urmând a se stabili cu exactitate  substanțele identificate de aparat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

Dosar penal după ce a condus autovehiculul

fără permis de conducere

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria au surprins și oprit în trafic, la data de 24.01.2023, un bărbat, de 29 de ani, domiciliat în județul Neamț, care conducea o autoutilitară, pe o stradă, din localitatea Ucea de Sus.

În cadrul controlului efectuat și a interogării bazelor de date aparținînd Poliției Române s-a stabilit că bărbatul nu are dreptul să conducă autovehicule, întrucât a săvârșit anterior alte abateri la regimul rutier.

Astfel, față de probatoriul existent, în cauză a fost intocmit un dosar de cercetare penală, în care se cercetează săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducre”, unde, la finalizare, se va dispune soluția legală sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.