22 Mai 2023Sursa: I.P.J. BRAȘOV

BULETIN DE PRESĂ din data de 21.05.2023

                        Nr. 129 din 21 mai 2023

        

PERSOANĂ IDENTIFICATĂ ÎN TRAFIC CU O ALCOOLEMIE

PESTE LIMITA LEGALĂ

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au identificat în trafic un bărbat care conducea autovehiculul în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Brașov, a fost oprit în jurul orei 09.20, în cadrul unui control pe care polițiștii îl efectuau în scopul depistării celor care conduc sub influența alcoolului.

Pentru că cel oprit prezenta halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0.41 mg/l.

Față de cele constatate, s-a dispus conducerea persoanei la o unitate medicală autorizată, unde i s-au recoltat mostre biologice pentru a se stabili cu exactitate concentrația de alcool existentă în organism

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substante”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 

CONDUCĂTOR AUTO IDENTIFICAT POZITIV LA SUBSTANȚE PSIHOACTIVE  

 

Polițiștii râșnoveni efectuează acte de urmărire penală după ce, la data de 20 mai a.c., au identificat în trafic un conducător auto care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate de polițiști pentru identificarea în trafic a coducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în jurul orei 10.20, aceștia au oprit, pe o stradă din iteriorul localității, un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 29 de ani, pentru care aparatul drugtest a evidențiat prezența substanței cannabis în organism.

Ca urmare a rezultatului pozitiv stabilit de aparat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitatea a substanței identificată în organism.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, activități desfășurate sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.