25 Noiembrie 2023Sursa: I.P.J. BRAȘOV

BULETIN DE PRESĂ din data de 25.11.2023

Nr. 285 din 25 noiembrie 2023

 

 

BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV PENTRU INFRACȚIUNI

SĂVÂRȘITE CU VIOLENȚĂ

                                                                                       

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul Investigații Criminale efectuează cercetări, sub coordoanarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”tâlhărie calificată, șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal”, în care persoana bănuită se află în stare de arest preventiv.

La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin plângere penală cu privire la faptul că, în perioada 17.10.2023 – 17.11.2023, un bărbat, din municipiul Brașov, ar fi fost amenințat cu acte de violență pentru a-i remite amenințătorului diverse sume de bani pentru repararea unui autoturism, pe care persoana vătămată l-ar fi avariat într-un accident rutier.

În urma cercetărilor, pe care polițiștii le-au efectuat după primirea sesizării, au reieșit date cu privire la săvârșirea de către persoana bănuită a infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie calificată și șantaj. Astfel, la data de 23.11.2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, împreună cu luptătorii din cadrul S.A.S. Brașov și Serviciul Criminalistic Brașov, au pus în executare un mandat de perchezitie domiciliară la adresa de domiciliu a persoanei bănuite, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, urmate de mandate de aducere.

Prin ordonanța organului de cercetare penală din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana prezumată de săvârșirea faptelor, prin care aceasta ar fi amenințat direct și prin intermediul altor persoane persoana vătămată cu acte de violență, cu moartea, cu incendierea locuinței și alte amenințări, în cazul în care aceasta nu îi va remite diverse sume de bani pentru repararea autoturismului.

De asemenea, pentru a o determina să îi remită sumele de bani, în noaptea de 22-23.10.2023, persoana bănuită ar fi lipsit-o de libertate pe persoana vătămată, după care, prin amenințări, i-a sustras acesteia cheia autoturismului său, ulterior și vehiculul.

În baza materialului probator, polițiștii au dispus prin ordonanță reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 45 de ani bănuit de comiterea faptelor și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arest Preventiv, iar după prezentarea acesteia în fața instanței de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus ca bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor să fie cercetat în stare de arest, astfel că a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

 

 

 

AU AJUNS ÎN ARESTUL POLIȚIEI DUPĂ CE AU SUSTRAS

BUNURI DIN INCINTA UNEI SOCIETĂȚI COMERCIALE

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări pentru comiterea unor infracțiunii de “furt calificat”, cu persoanele bănuite în stare reținere, după ce acestea ar fi sustras bunuri din incinta unei societăți comerciale din localitatea Șercaia.

La sfârșitul lunii octombrie, polițiștii au primit o sesizare de la proprietarul unei societăți comerciale, din localitatea Șercaia, județul Brașov, în care se reclama faptul că, în incinta societății sale, s-a pătruns forțat și cu dezactivarea sistemului de alarmare, de unde ar fi fost sustrase bunuri evaluate la aproximativ 50.000 de lei.

După sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații și au reușit stabilirea identității a două persoane, care ar fi pătruns în imobil și ar fi sustras bunurile din acest spațiu, cei bănuiți fiind doi bărbați din județul Brăila. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că persoanele ar face parte dintr-un grup specializat pe furturi din societăți comerciale și furturi din locuințe.

În urma a 5 percheziții domiciliare efectuate în data de 23.11.2023 pe raza municipiului Brăila, cu sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S. Brașov, S.A.S. Brăila, S.I.C. Brașov, S.I.C. Brăila și cu concursul tehnic de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, cele două persoane bănuite au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție pentru audieri.

În cauză, având în vedere  materialul probator existent, a fost dispusă reținerea celor doi bănuiți de comiterea furtului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov și, ulterior, arestarea preventivă a acestora, după propunerea formulată de procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

Cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea întregului dosar.

 

CERCETAȚI PENAL DUPĂ CE AU FOST IMPLICAȚI ÎN ACCIDENTE RUTIERE ÎN TIMP CE SE AFLAU SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează acte de urmărire penală după ce un conducător de camion ar fi provocat un accident rutier cu pagube materiale, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție sosit la fața locului, respectiv pe strada de Mijloc, din localitatea Crizbav, după primirea unei sesizări, a stabilit faptul că accidentul descris s-a soldat doar cu avarii și s-a datorat unor manevre imprudente întreprinse de conducătorul camionului, care a fost răsturnat.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit că persoana aflată la volanul vehiculului, un bărbat de 55 de ani, din județul Constanța, se afla sub influența alcoolului, acesta având o valoare a alcoolemiei de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru rezultatul înregistrat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice, urmând a se stabili cu exactitate valoarea îmbibației alcoolice din organism. 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar ce se află instrumentat în coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul Rutier efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere  și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, după ce o femeie ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea unui mall, din municipiul Brașov, ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care unul dintre conducătorii auto pare a se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au procedat la testarea conducătorilor auto implicați în accident. În acest context, aparatul etilotest a indicat o alcoolemie 0.83 mg/l alcool în aerul expirat, valoare stabilită pentru femeia conducător auto.

Mai mult, după interogările efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că nu are dreptul de a conduce valabil, acesta fiindu-i suspendat pentru alte abateri săvârșite anterior la regimul rutier.  

Ca urmare acelor stabilite, femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice.                                                                      

Cauza este cercetată în continuare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora.

 

CERCETAT PENAL

 PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează acte de urmărire penală după ce un conducător auto a fost identificat în trafic fără permis de conducere.

La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 19.30, un echipaj de poliție a oprit în trafic, în localitatea Bod, un autovehicul, la volanul căruia se afla un tânăr de 22 de ani, din localitatea Vama Buzăului, care, în timpul controlului, nu a putut înmăna permisul de conducere.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române cu privire la documentele personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.