Buletin de presă nr. 177 din 06 septembrie 2024
Din 06 septembrie 2024
PERSOANĂ REȚINUTĂ DE POLIȚIȘTI PENTRU
FURT CALIFICAT
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tărlungeni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu persoana bănuită în stare de reținere, după ce aceasta ar fi sustras mai multe bijuterii dintr-o locuință.
La data de 4 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o persoană, după ce a constatat faptul că, din locuință, i-ar fi fost sustrase mai multe bijuterii din aur, acestea având o valoare de aproximativ 15.000 de euro.
Cercetările întreprinse de către polițiști, imediat după primirea sesizării, au arătat faptul că, la sfârșitul lunii august, în timp ce persoana vătămată se afla plecată din localitate, fiul acesteia ar fi organizat o petrecere la domiciliu, unde au fost invitate mai multe persoane.
În acest cadru, una dintre persoanele invitate și aflate în imobil, ar fi sustras mai multe bijuterii din aur, iar pe o parte dintre acestea le-ar fi înstrăinat către o casă de amanet.
De asemenea, alte bijuterii au fost recuperate direct de la persoana bănuită și restituite persoanei vătămate.
Pe baza probelor existente la dosarul întocmit, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Ulterio, acesta a fost prezentat în fața procurorului de caz, care a dispus, după audiere, măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
BĂRBAT REȚINUT PENTRU FURT DIN MAGAZIN
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, după ce un bărbat ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
La data de 4 septembrie a.c., polițiștii brașoveni au fost sesizați de către proprietarul unui imobil, din localitatea Rupea, despre faptul că o persoană ar fi pătruns în locuință și ar fi sustras mai multe produse, cu o valoare de aproximativ 4.900 de lei.
Față de actul de sesizare primit, echipa de cercetare constituită a reușit identificarea persoanei bănuite, respectiv a unui bărbat, de 27 de ani, care ar fi pătruns în imobil după ce ar fi forțat ușa de acces.
Astfel, în urma audierilor efectuate și a probatoriul existent în dosarul penal constituit, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului, pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În acest caz, cercetările urmează a fi continuate, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluția legală.
CONDUCĂTOR AUTO REȚINUTĂ DE POLIȚIȘTI PENTRU INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE LA REGIMUL RUTIER
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au dispus reținerea unei persoane, după ce aceasta a fost implicată într-un accident rutier cu o motociclată pe care o conducea fără să dețină permis de conducere.
La data de 04.09.2024, în jurul orei 15.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Hărman, ar fi avut loc un accident de circulație între o motocicletă și un autoturism, fapt pentru care la fața locului sa deplasat un echipaj din cadrul Poliției Rutiere în vederea efectuării de cercetări pentru stabilirea condițiilor în care a avut loc.
Astfel, polițiștii au constatat faptul că, un tânăr de 19 ani, din localitatea Hărman, ar fi condus pe drumurile publice o motocicletă, de tip motocros, neînmatriculată, iar în zona unei intersecții ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, în urma căruia acesta a suferit vătămari coporale.
La testarea efctuată din punct de vedere al consumului de alcool, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar aparatul pentru identificarea substanțelor psihoactive, a evidențiat, de asemenea, indicii ale consumului. Întrucât acestea nu constituie probe, în cauză, au fost recoltate mostre biologice, care vor stabili cu exactitate concentrația de alcool și tipul substanțelor interzise indentificate.
În cauză, față de toate cele constate, conducătorul motocicletei a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora.