01 Noiembrie 2023Sursa: I.P.J. BRAȘOV

ALĂTURI DE TINERI ȘI ÎN PERIOADA VACANȚEI

 

               01 noiembrie 2023

ALĂTURI DE TINERI ȘI ÎN PERIOADA VACANȚEI

 

Polițiștii brașoveni nu au încetat să contribuie activ la crearea unui climat de siguranță, în care tinerii să se poată manifesta și simți fără vreun pericol chiar și în perioada vacanței.

Pentru că ne aflăm în perioada în care elevii beneficiază de timp liber și se bucură de vacanță, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au organizat și desfășurat activități adaptate perioadei și contextului social, fiind prezenți în zonele aglomerate ori frecventate îndeosebi de tineri, toate acestea pentru a se asigura de un comportament în spiritul legalității.

Între activitățile desfășurate a fost apreciată, în mod special, prezența polițiștilor în Piața Sfatului, din municipiul Brașov. Aici, în cadrul întâlnirii, tinerii au adresat întrebări cu privire la cariera de polițist și au fost interesați de felul în care decurge o zi din viața unui polițist, iar răspunsurile au fost transmise acestora în mod direct de către polițiști aflați în activitate.

Și pentru că în această perioadă se desfășoară sesiunea de înscriere la școlile de poliție, tinerii au fost informați cu privire la calendarul admiterii, cerințele de recrutare, condiții de admitere și etape de desfășurare a concursurilor pentru viitorii polițiști.