BILANȚUL ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE
08 mai
BILANȚUL ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE
În perioada minivacanței prilejuită zilelor de 1 Mai și a sărbătorilor Pascale, peste 1200 de polițiști, din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, dar și din cadrul structurilor de suport operativ au fost angrenați în acțiunile menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului și să asigure climatului de ordine și siguranță publică în județul Brașov.
Astfel, în perioada 1-6 mai, prin ansamblul măsurilor de ordine întreprinse,la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov nu au fost înregistrate evenimente negative în planul ordinii și siguranței publice.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea climatului de siguranță rutieră pe drumurile publice au fost desfășurate activități pentru fluidizarea circulației, în special către și dinspre stațiunile turistice de pe raza județului, dar și pentru creșterea gradului de disciplină a participanțolor la trafic.
Activitățile desfășurate de efectivele de poliție în această perioadă s-au concretizat în cele 166 de acțiuni punctuale în zonele și mediile de interes.
Efectivele de poliție au solicitate să intervină pentru gestionarea a 482 de solicitări, dintre acestea 404 au fost primate prin sistemul S.N.U.A.U. 112.
Polițiștii au constatat și au aplicat sancțiuni contravenționale în cazul comiterii a 1377 de contravenții, a căror valoare a amenzilor aplicate a fost de 623.303 lei.
În ceea ce privește faptele de natură penală, au fost sesizate 133 de infracțiuni, 48 dintre acestea fiind infracțiuni contra persoanei, iar 31 au fost infracțiuni contra patrimoniului.
25 de persoane băbuite a fi autori ai unor infracțiuni au fost prinse în flagrant, iar față de 9 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate, reținere sau arestare preventive.
În domeniul legislației rutiere, au fost constatate 37 infracțiuni, iar în cazul a 123 de conducători auto s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă determinată de timp.
47 de permise de conducere au fost reținute pentru încălcarea regimului legal de viteză și alte 27 de permise au fost reținute pentru identificarea conducătorilor auto, aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.
Tot în cadrul activităților de constatare a abaterilor la regimul rutier, polițiștii au reținut 69 de certificate de înmatriculare pentru defecțiunile tehnice identificate la autovehiculele ce au fost controlate în trafic.
În sfera acțiunilor de violență domenstică, polițiștii au emis 11 ordine de protecție provizorii, pentru care, în continuare, se fac verificari în cadrul dosarelor de cercetare penală deschise la nivelul unității.
Facem precizarea că, în această minivacanță, pe drumurile publice din județ, nu au fost înregistrate accidente rutiere grave, în care să fi rezultat vătămarea corporală a persoanelor ori pierderea de vieți omenști.
Pentru modul în care brașovenii sau persoanele aflate în concediu în această minivacanță în județul nostru, au înțeles să petracă aceste sărbări, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov mulțumiri, dar și gatanția că astfel de măsuri de siguranță vor fi întreprnse și în manifestările, evenimente ori sărbătorile ample ce vor urma.










