DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII BRAȘOVENI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
09 noiembrie 2023
DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII BRAȘOVENI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov și Serviciului Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au depistat, în trafic, un șofer care ar fi încălcat prevederile legislației rutiere.
Astfel, la data de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Serviciului Rutier, au oprit, pentru control, un autovehicul care se deplasa pe bulevardul Griviței, din municipiul Brașov, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 50 de ani.
Cu ocazia verificării aspectelor de legalitate, polițiștii au constatat că, în fapt, șoferul controlat are dreptul de a conduce suspendat, pentru abateri săvârșite anterior.
Din cauza faptului că bărbatul prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, polițiștii l-au testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Ulterior controlului, șoferul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substante”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.










