19 Iunie 2024Sursa: IPJ Brasov

DUPĂ MAI BINE DE UN AN, DE CÂND A FOST SEMNALAT PIERDUT, ASTĂZI ESTE DIN NOU ALĂTURI DE STĂPÂN.

         

 

19 iunie 2024

 

 

 

DUPĂ MAI BINE DE UN AN, DE CÂND A FOST SEMNALAT PIERDUT, ASTĂZI ESTE DIN NOU ALĂTURI DE STĂPÂN.

 

Ieri colegilor noștri, din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov, le-a fost semnalat un caz specific muncii lor. Cineva observase un câine neîngrijit, care părea să nu beneficieze de atenția corespunzătoare, așa că ne-au sesizat, iar polițiștii s-au dus direct într-acolo și l-au găsit.

 

De la localnici au stabilit că animalul apăruse de câteva zile în zonă, iar acum era hrănit de aceștia.

Imediat i-a fost verificată starea de sănătate, dar și dacă exemplarul canin se află în Registrul de Evidență a câinilor cu stăpân.

Datele, extrase din cipul identificat pe cățel, i-au făcut pe colegii noștri să constate că animalul fusese declarat pierdut de mai bine de un an, iar de aici și găsirea din nou a proprietarului, care după foarte multe anunțuri și afișe lipite, nu credea că il va mai revedea.

 

V-am spus toate acestea, pentru a vă sublinia încă o dată importanța microcipării și înregistrării câinilor de către proprietar.

Un cip este actul de identitate al unui necuvântător.