07 Octombrie 2022Sursa: I.P.J. BRAȘOV

FII RESPONSABIL!

Campanie de responsabilizare a Poliției Brașov

 

La data de 06 octombrie 2022, în intervalul orar 09.00-14.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, în colaborare cu Serviciul Criminalistic Brașov și Serviciul Cabinet, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca principal scop reducerea numărului de accidente rutiere și, implicit, a consecințelor acestora ca urmare a încălcărilor normelor rutiere săvârșite de către pietoni și a nerespectării regimului legal de viteză de către conducătorii de autovehicule.

 

Majoritatea activităților desfășurate au fost prioritizate pe conștientizarea celor două categorii de participanți asupra riscurilor la care aceștia sunt expuși, precum și asupra situațiilor de risc pe care le creează odată cu nerespectarea normelor rutiere,  în acest sens, fiind realizate informări cu privire la legislația în vigoare.

 

În cadrul activităților desfășurate, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 100 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, dintre acestea 35 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 48 de pietoni au fost sancționați contravențional pentru traversare neregulamentară, iar alte 17 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri constatate la regimul rutier.

 

Reamintim faptul că  scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege.