07 Septembrie 2025Sursa: IPJ BRASOV

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN CONTEXTUL DEBUTULUI NOULUI AN ȘCOLAR

 

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN CONTEXTUL DEBUTULUI NOULUI AN ȘCOLAR

Siguranța elevilor și cadrelor didactice rămâne o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, sens în care și în noul an școlar au fost dispuse toate măsurile pentru desfășurarea în conditii optime a actului educational.

În anul școlar 2025-2026, activitățile se desfășoară în conformitate cu Planul Național de Combatere a Violenței Școlare.

Acțiunile prevăzute în aceste documente în ceea ce privește structurile de poliție vizează atât latura de menținere a ordinii și liniștii publice, de fluidizare a traficului rutier în zona unităților de învățământ, de prevenire și educare a elevilor în spiritul respectării legii, cât și latura de combatere a faptelor ilegale săvârșite în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ.

Premergător începerii anului școlar, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, la nivelul județului s-au desfășurat acțiuni de verificare a unităților de învățământ preuniversitar în ceea ce privește modul de respectare a măsurilor de securitate fizică, cu accent pe implementarea măsurilor din analizele de risc și funcționalitatea sistemelor tehnice de protecție și alarmare împotriva efracției.

Activitățile pe linie de siguranță rutieră au vizat  verificarea semnalizării rutiere verticale și orizontale existente în dreptul unităților de învățământ sau imediata apropiere a acestora, precum și a amenajărilor rutiere și dispozitivelor speciale realizate/amplasate în scopul asigurării siguranței pietonilor, deficiențele constatate fiind semnalate administratorilor drumurilor publice în vederea remedierii acestora.

Polițiștii rutieri au organizat şi desfăşurat activităţi de inventariere și control a autovehiculelor special destinate transportului de elevi. Cu această ocazie au fost verificate legalitatea şi valabilitatea documentelor acestor mijloace de transport, precum şi a celor personale deținute de către conducătorii acestora, care au fost instruiți cu privire la conduita în trafic pe perioada anului școlar.

Odată cu reluarea cursurilor, structurile poliției rutiere sunt prezente în zona unităților de învățământ și desfășoară activități de fluidizare a traficului rutier pe timpul afluirii și defluirii la și de la cursuri a elevilor și/sau a părinților/însoțitorilor și continuă acțiunile de verificare a autovehiculelor destinate transportului de elevi, luând măsuri în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră.          

De asemenea, structurile de proximitate, ordine publică și poliție rurală asigură ordinea și siguranța publică prin includerea școlilor în itinerariile de patrulare și prin intervenția în cazul producerii de evenimente.

Totodată, fiecare unitate de învățământ preuniversitar are repartizat un polițist de ordine publică, care relaționează permanent cu cadrele didactice referitor la incidentele de natură penală/contravențională sau alte probleme care pot afecta siguranța elevilor sau a personalului didactic.

Pe perioada anului școlar, polițiștii de siguranță școlară desfășoară activități de cunoaștere a mediului școlar, relaționează și conlucrează cu directorii unităților de învățământ, cadrele didactice și asociațiile de părinți, în scopul cunoașterii particularităților fiecărei unități școlare și a intervenției prompte pentru creșterea siguranței elevilor și a personalului didactic în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ. În cadrul activitățile de informare și prevenire realizate și a discuțiilor cu consilierii școlari, polițiștii de siguranță școlară identifică și consiliază elevii aflați în situații de risc victimal sau infracțional sau cei care se află în situații vulnerabile, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru rezolvarea situațiilor specifice particulare.

Concomitent, polițiștii de prevenire derulează în unitățile de învățământ campanii și proiecte, organizând întâlniri și ateliere interactive dedicate minorilor și adolescenților, pentru informarea corectă și completă a acestora și protejarea în raport cu riscurile sociale și comportamentale.

În scopul de a facilita comunicarea interinstituțională și de a stabili măsurile necesare a fi adoptate pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, la nivelul fiecărei unități de învățământ, va fi actualizat grupul de acțiune pentru siguranța școlară, în vederea identificării situațiilor care pot afecta climatul pozitiv din mediul educațional și realizarea unei diagnoze anuale a fenomenului de violență existent în fiecare unitate școlară.

În ziua deschiderii anului școlar 2025-2026, la data de 8 septembrie 2025, peste 400 de polițiști vor fi prezenți la datorie, angrenați în activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

Pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov siguranța în școli constituie o prioritate, iar cu sprijinul dascălilor, părinților și instituțiilor partenere, polițiștii vor acționa pentru ca școala să fie un spațiu sigur, dedicat studiului și performanței educaționale!