SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII - 5 zile de acțiuni și demonstrații ale polițiștilor brașoveni
SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII
*** SIGURANȚA COPIILOR
*** PREVENIREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI A INFRACȚIUNILOR LA VIAȚA SEXUALĂ
*** SIGURANȚA ÎN MEDIUL ONLINE
*** PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI
5 zile de acțiuni și demonstrații ale polițiștilor brașoveni
În perioada 26 – 30 mai 2025, județul Brașov se alătură întregii țări în cadrul celei mai ample campanii anuale dedicate educației preventive: „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, un eveniment organizat sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române (I.G.P.R.).
Timp de cinci zile, comunitățile locale vor fi în centrul unor activități tematice, fiecare zi fiind dedicată unui domeniu esențial al siguranței publice:
• 26 mai – Siguranța copiilor și deschiderea oficială a manifestărilor
• 27 mai – Siguranța copiilor (continuare)
• 28 mai – Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală
• 29 mai – Siguranța în mediul digital
• 30 mai – Prevenirea consumului de droguri
Polițiștii brașoveni vor organiza, în mai multe localități din județ, o „caravană preventivă”, în cadrul căreia vor fi prezentate standuri tematice specifice structurilor operative (poliție rutieră, poliție criminalistică, siguranța școlară), precum și activități informativ-preventive de conștientizare și responsabilizare a adolescentilor, tinerilor și adulților privind prevenirea: victimizării minorilor, violenței domestice, disparițiile și plecările voluntare ale minorilor, siguranța pe stradă și acasă, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, siguranța în mediul online și prevenirea consumului de droguri.
Obiectivul acestor acțiuni este informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, reducerea riscului criminalității ori a prejudiciilor cauzate de aceasta, precum şi prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Calendarul evenimentelor în județul Brașov pentru 26 și 27 mai :
Ziua I și II – Luni, 26 mai 2025, resoectiv marți, 27 mai: Siguranța copiilor. Deschiderea oficială a manifestărilor.
Polițiștii IPJ Brașov vor da startul maratonului activităților preventive în cadrul unei caravane, care se va desfășura pe parcursul întregii săptămâni, pe teme specifice de prevenire a victimizării minorilor.
Astfel, în curtea școlilor din localitățile Viscri, Roadeș, Cața și Beia vor fi expuse elemente de tehnică și echipamente ale I.P.J. Brașov, cu standuri ale structurilor de poliția rutieră, criminalistică (cu prezentarea Autolaboratorului de Educație Rutieră, a tehnicii din dotarea polițiștilor criminaliști), precum și cu prezența polițistilor de prevenire a criminalității și de siguranță școlară.
Elevii vor învăța despre meseria de polițist și vor primi informații referitoare la potențialele situații de victimizare și modalități de recunoaștere și prevenire a acestora. În paralel, polițiștii vor susține activități educative adresate elevilor care vor viza violențele săvârșite în mediul școlar și familial, exploatarea minorilor, dispariții/plecări voluntare, situații vulnerabile la care pot fi expuși minorii, trafic de minori, etc. La finalul activităților , toți elevii fi recompensați cu material informative-preventive specifice (brelocuri, broșuri, orare, flyere).










