24 Mai 2024Sursa: IPJ Brasov

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII Prevenirea disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare

 

 

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII

24 mai- Prevenirea disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare

 

Cea de-a patra zi a Săptămânii Prevenirii Criminalității, 24 mai,  a fost dedicată prevenirii disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare, în preajma ”Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți” care a fost celebrată pentru prima oară la nivel internațional în 25 mai 1986, pe fondul înmulțirii cazurilor de dispariții în rândul copiilor

Din momentul sesizării dispariției unui copil, polițiștii desfășoară activități de identificare contra cronometru, și fiecare clipă contează, iar furnizarea informațiilor complete referitoare la circumstanțele/detaliile dispariției sunt indispensabile.

În acest context, pentru prevenirea victimizării, polițiștii din cadrul Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități interactive cu minorii aflați în  situații de risc de la școli gimnaziale din municipiul Brașov, dar și de la Centrul CATTIA Brașov, care găzduiește evenimente destinate minorilor ucrainieni.

Pentru a evita situațiile în care un copil poate dispărea, Poliția Brașov reamintește adulților care au în grijă/ocrotire minori să discute de timpuriu riscurile la care se pot expune cei mici și cum ar trebui să reacționeze în diverse situații :

  • Asigurați-vă că cel mic își cunoaște numele, adresa unde locuiește ;
  • Învăţaţi-l cum să circule pe stradă, să cunoască și să respecte semnele de circulație și să nu aleagă locuri de joacă periculoase ( zone izolate, în construcție, în apropierea râurilor/lacurilor etc)
  • În deplasările sale, copilul ar trebui să folosească întotdeauna traseul cunoscut, să evite aleile izolate, clădirile părăsite și să nu circule neînsoțit după lăsarea întunericului ;
  • Spuneți celui mic să evite să intre în discuții cu persoanele care le solicită indicații de orientare ; explicați-i că pentru asemenea informații, ar trebui să apeleze tot la un adult, și nu la un copil ;
  • Stabiliţi împreună cu cel mic nişte reguli clare:
  • să vă spună când iese din casă/ curte sau dacă vrea să meargă undeva;
  • să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute când se află singuri acasă;
  •  să nu accepte să plece, pe jos sau cu maşina, împreună cu persoane pe care nu le cunoaşte;
  • să nu accepte în nicio situație cadouri (dulciuri, jucării) de la străini, în schimbul cărora ar trebui să facă anumite servicii ;
  • Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate. Câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să dispară ;
  • Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaşte.
  •  Realizați împreună jocuri de rol pentru a vedea cum ar gestiona o anumită situaţie şi învăţaţi-l cum ar putea să se ferească de un anumit risc în acea situaţie.

 

        Nu restricţionaţi excesiv şi fără justificare copilul, căci acest comportament poate duce la un refuz de a respecta orice regulă convenită împreună cu dumneavoastră !

În cazul dispariției unui minor, adulții care îl au în grijă/ocrotire trebuie să sesizeze de îndată prin apel unic de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție și să furnizeze polițiștilor informații complete referitoare la împrejurările dispariției, cum ar fi :

  • data și locul în care a fost ultima oară văzut copilul;
  • semnalmentele minorului (vârstă, înălțime, semne particulare, obiecte de vestimentație, etc) ;                 
  • alte detalii care pot fi relevante în activitatea de căutare.

 

 

PREVENIREA ESTE RESPONSABILITATEA FIECĂRUIA!

ALEGE SĂ TE IMPLICI!