07 August 2025Sursa: IPJ BRASOV

ACȚIUNE AMPLĂ DESFĂSURATĂ DE POLIȚIA BRAȘOV

ACȚIUNE AMPLĂ DESFĂSURATĂ DE POLIȚIA BRAȘOV

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul Rutier, Biroul pentru Investigații Criminale, Biroul pentru Centrul Universitar, Poliția Stațiunii Brașov și polițiști din cadrul secțiilor urbane de poliție, cu sprijinul Serviciului Criminalist, au organizat și desfășurat, în data de 6 august a.c., o acțiune amplă, pe raza comunei Tărlungeni.

Acțiunea a avut ca scop atât prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, cât și creșterea gradului de siguranță rutieră, prin identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale.

Aceasta s-a desfășurat în două etape, iar în cadrul activităților de control au fost constatate 17 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 8910 lei, toate privind încălcarea regimului rutier.

Tot în cadrul activităților și verificărilor efectuate, polițistii au dispus reținerea a două certificate de înmatriculare și două premise de conducere, fiind constată cu această ocazie și o infracțiune pentru care continuă cercetările în cadrul dosarului penal pe care l-au deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Poliția Brașov va continua organizarea și desfășurarea unor acțiuni similare toate acestea cu scopul de a asigura un climat corespunzător de siguranță publică și de reducere a numărului de accidente rutiere.