08 Mai 2025Sursa: IPJ BRASOV

ACTIVITĂȚI ALE SERVICIULUI RUTIER BRAȘOV ÎN CADRUL ACȚIUNII „TRUCK & BUS”

ACTIVITĂȚI ALE SERVICIULUI RUTIER BRAȘOV ÎN CADRUL ACȚIUNII „TRUCK & BUS”

În cadrul acțiunii „TRUCK & BUS”, care se desfășoară în această săptămână sub egida ROADPOL, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, au desfășurat o acțiune care a vizat verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind restricțiile de tonaj.

Acțiunea, organizată pe DN1, în aria de competență a polițiștilor brașoveni, s-a desfășurat în intervale orare în care, conform legislației, pe acest sector de drum există restricții de circulație pentru autovehicule de mare tonaj, respectiv în data de 07 mai a.c., între orele 18:00-20:00 și în dimineața zilei de 8 mai a.c., între orele 09:00 și 10:00.

Pentru că obiectivul de referință este reprezentat de menținerea unui climat optim de siguranță, acțiunea a urmărit, totodată, identificarea și sancționarea conducătorilor auto care, prin nerespectarea prevederilor legislației rutiere, pot genera situații de risc pentru participanții la trafic.

Astfel, la finalul activităților, polițiștii au verificat 21 de autocamioane, iar pentru abaterile constatate au acordat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 27.255 lei. Cele mai multe dintre aceste sancțiuni, respectiv 14, au fost acordate conducătorilor de autocamioane care nu au respectat restricţia de circulaţie pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone.

De asemenea, pentru defecțiunile tehnice constatate în cadrul verificărilor, polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare.

Facem precizarea că astfel de acțiuni, menite să descurajeze încălcări ale legislației rutiere, vor fi organizate și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și de reducere a numărului de accidente rutiere.