APELUL 112 NU ESTE UN JOC SAU O GLUMĂ, ALERTAREA FALSĂ POATE PUNE ÎN PERICOL VIAȚA CUIVA!
APELUL 112 NU ESTE UN JOC SAU O GLUMĂ, ALERTAREA FALSĂ POATE PUNE ÎN PERICOL VIAȚA CUIVA!
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin intermediul numărului unic de urgență 112, de către o persoană necunoscută, care semnala o stare de violență asupra vieții mamei sale.
Imediat după transmiterea mesajului, pentru că legătura telefonică a fost întreruptă, polițiștii s-au mobilizat și au format mai multe echipe mixte, care au procedat la efectuarea, cu celeritate, de căutări și investigații în vederea localizării apelantului și verificării aspectelor sesizate.
Datele obținute au indicat ca apelantul s-ar afla în comuna Ciochiuța din județul Mehedinți. Astfel, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Mehedinți - Poliția Orașului Strehaia, au fost efectuate verificări la adresa respectivă, unde, în scurt timp a fost identificată o femeie de 20 de ani, care a relatat că numărul de telefon este utilizat de către fiul concubinului său, în vârsta de 10 ani. Extinzând verificările, s-a stabilit că minorul este cel care a efectuat apelul și a sesizat aspecte nereale.
Având în vedere gravitatea situației și competența teritorială, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Strehaia urmează să continue verificările pentru clarificarea tuturor aspectelor, urmând a fi dispuse măsurile legale.
Inspectoratul Județean de Poliție Brașov face apel către toți cetățenii și le reamintește să fie responsabili atunci când folosesc numărul unic de urgență 112, pentru că implicarea și mobilizarea unor resurse considerabile, umane și logistice poate întârzia intervenția autorităților în situații reale de urgență.
Poliția Brașov recomandă, de asemenea, părinților să fie vigilenți în ceea ce privește activitatea copiilor lor, reamintindu-le că, prin aceast mijloc, pot solicita sprijin ori de câte ori se confruntă cu un pericol real.










