BĂRBAT AGRESIV REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI APOI ARESTAT PREVENTIV CA URMARE A PROVOCĂRII UNUI SCANDAL
BĂRBAT AGRESIV REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI APOI ARESTAT PREVENTIV CA URMARE A PROVOCĂRII UNUI SCANDAL
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări cu un bărbat în stare de arest preventiv, după ce acesta ar fi agresat fizic o persoană, în timp ce se aflau în proximitatea unui local public din municipiu.
La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orelor 02:00 dimineața, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, în apropierea unui local public, o persoană ar fi fost agresată fizic.
Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat verificări în zona semnalată, iar în urma acestora s-a stabilit faptul că, între doi bărbați, de 31 și 30 de ani, ar fi avut loc un conflict spontan, context în care cel din urmă s-ar fi manifestat agresiv și l-ar fi agresat fizic pe celălalt, provocându-i leziuni fizice. Ulterior, în altercație, ar fi intervenit un al treilea bărbat, care ar fi încercat să aplaneze conflictul.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul agresiv a fost condus la sediul unității de poliție, unde, după audieri și în baza probatoriului administrat în cadrul dosarului penal întocmit, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brașov.
La data de 11 ianuarie a.c., procurorul de caz a prezentat persoana reținută în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Poliția Brașov va manifesta de fiecare dată promptitudine în cazul semnalării unor astfel de acte de violență, care nu sunt tolerate și la care se va interveni cu maximă fermitate.










