25 Iunie 2025Sursa: IPJ BRASOV

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT CALIFICAT ȘI CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT CALIFICAT ȘI CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au dispus reținerea unui bărbat, după ce, în cadrul unui dosar de cercetare penală, pe care l-au deschis după semnalarea furtului unui autovehicul, au reușit în scurt timp identificarea și prinderea celui bănuit de săvârșirea faptei.

Astfel, în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Codlea în urma sesizării primite cu privire la furtul unui autovehicul în data de 23 iunie a.c., în jurul orei 03.00 dimineața, aceștia au identificat și apoi reținut un tânăr de 21 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de „furt în scop de folosință” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că persoana în cauză ar fi profitat de faptul că un autoturism era parcat pe o stradă din municipiul Codlea, era neasigurat și avea cheile în contact, astfel că a pătruns în interiorul acestuia și l-a condus fără drept. În timpul deplasării, autoturismul a fost avariat, iar ulterior vehiculul a fost returnat și parcat în locul din care a fost sustras.

Tânărul identificat a fost reținut în baza materialului probator pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.