03 Decembrie 2025Sursa: IPJ BRASOV

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE PROVIZORIU, APOI ARESTAT PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE PROVIZORIU, APOI ARESTAT PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați, la data de 01 decembrie a.c., de către o femeie, pentru protecția căreia, în aceeași zi, fusese emis un ordin de protecție provizoriu față de soțul acesteia și pe care bărbatul l-ar fi încălcat prin revenirea la domiciliu.

Imediat, față de sesizarea pe care au primit-o, au fost efectuate verificări în urma cărora s-a stabilit că bărbatul de 41 de ani, din municipiul Făgăraș, s-ar fi deplasat, în jurul orei 21.30, la locuința soției sale, încălcând astfel măsura care îi impunea păstrarea unei distanțe minime de 10 metri față de locuința acesteia.

Față de aspectele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu, faptă ce este prevăzută de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Totodată, în baza materialului probator, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș cu privire la această măsură.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făgăraș, care a dispus măsura arestării preventive a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările, în acest caz, urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Reamintim faptul că, pentru orice formă de violență domestică sesizată, Poliția Brașov va acționa cu fermitate și va dispune, de îndată, măsurile de protecție legale în toate situațiile în care sunt încălcate drepturile și siguranța victimelor.