11 Septembrie 2025Sursa: IPJ BRASOV

BICICLETE CE AR FI FOST SUSTRASE DIN GERMANIA, DESCOPERITE PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE POLIȚIȘTI

BICICLETE BĂNUITE A FI SUSTRASE DIN GERMANIA, IDENTIFICATE PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE POLIȚIA BRAȘOV

La data de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară în județele Brașov, Covasna, Arad și Timiș, ca parte procedurală desfășurată în cadrul unui dosar penal, pe care aceștea îl aveau în cercetare.

Verificările au fost începute la sfârșitul lunii mai a acestui an, în urma unei informări pe care Poliția Brașov a primit-o de la autoritățile din Germania, referitoare la sustragerea mai multor biciclete electrice din locuințele unor persoane domiciliate în statul german.

Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, iar în cadrul cercetărilor pe care le-au desfășurat în mediul online, în cooperare cu autoritățile germane, a fost identificată o primă bicicletă electrică, pentru care exista suspiciunea că ar proveni din săvârșirea unei infracțiuni de furt și care era oferitită spre vânzare pe o platformă online.

Cercetările au fost extinse cu privire la mai multe persoane, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, domiciliate în județele Brașov, Covasna, Arad și Timiș, care ar fi primit sau comercializat biciclete electrice ce ar fi provenit din infracțiuni comise pe teritoriul Uniunii Europene, respectiv Germania, Austria și Olanda, astfel că, în baza materialului probator, au fost obținute mandatele de percheziție domiciliară, care au fost puse în aplicare în această dimineață.

Cu ocazia acestora, au fost identificate și ridicate 17 biciclete electrice, cu o valoare totală estimată la aproximativ 35.000 euro, pentru care, de asemenea, există suspiciunea că ar proveni din infracțiuni de furt, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Brașov, Serviciului Criminalistic Brașov, precum și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Covasna, Timiș și Arad.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, cercetări ce se desfășoară în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.