23 August 2025Sursa: IPJ BRASOV

BULETIN DE PRESĂ NR. 118 din 23 august 2025

Nr. 118 din 23 august 2025

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE A AGRESAT FIZIC O ALTĂ PERSOANĂ

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești au fost sesizați, la data de 21 august a.c., în jurul orei 21.00, printr-un apel de urgență, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic, în timp ce se afla în zona unei stații de carburanți, din localitatea Vulcan.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție, precum și un echipaj medical, însă persoana vătămată a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Cercetările cu privire la aspectele semnalate au continuat, iar în urma activităților de cercetare desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, aceasta fiind un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Brașov.

Aici, în baza probatoriului administrat în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au dispus față de persoana cercetată măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetări aflate în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

 

PERSOANE BĂNUITE DE COMITEREA UNUI FURT DE CABALINE, REȚINUTE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați, la data de 21 august a.c., în jurul orei 23.30, cu privire la faptul că, într-o zonă aflată în afara localității Cincu, mai multe persoane încercau să sustragă caii care se aflau într-un țarc.

După sesizarea primită, echipa operativă s-a deplasat la fața locului, unde, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că trei persoane ar fi încercat să urce într-o remorcă un cal aparținând unei persoane din localitatea Cincu.

Cei trei bărbați, cu vârste de 42 de ani, 41 de ani și 25 de ani, domiciliați în județul Brașov, au abandonat ansamblul rutier folosit și au încercat să fugă, însă au fost depistați în scurt timp de polițiști și conduși la sediul poliției pentru audieri.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar față de cei trei bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările, în acest caz, sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.