BULETIN DE PRESĂ NR. 12 din 24 ianuarie 2026
Nr. 12 din 24 ianuarie 2026
TINERI CERCETAȚI PENAL CA URMARE A IDENTIFICĂRII ACESTORA DE CĂTRE POLIȚIȘTI LA SCURT TIMP DUPĂ PRODUCEREA UNEI ALTERCAȚII
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost sesizați la data de 23 ianuarie a.c., aproape de ora 21.00, cu privire la producerea unei agresiuni în zona unui centru comercial din municipiul Brașov.
În zona indicată au fost direcționate echipaje de poliție, iar din verificările efectuate până în acest moment a rezultat faptul că, incidentul s-ar fi iscat de la un conflict spontan, unde un tânăr de 17 ani, domiciliat în municipiul Brașov, ar fi fost agresat fizic de alte trei persoane, cu vârste de 21 și 16 ani, domiciliate în municipiul Săcele.
Ulterior, persoanele implicate s-au căutat și reîntâlnit într-un alt centru comercial din municipiul Brașov, unde altercația a continuat, existând agresiuni reciproce între părțile implicate.
De aici, de la fața locului, după sesizarea primită și intervenția polițiștilor, persoanele implicate au fost conduse la sediul Secției 5 Poliție Brașov, în vederea desfășurării cercetărilor și stabilirii cu exactitate a modului de implicare a fiecăreia în evenimentul produs.
Pentru una dintre persoanele implicate a fost solicitat sprijin medical, aceasta fiind evaluată în regim ambulatoriu, fără a necesita intervenții medicale de specialitate sau internare.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”, precum și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, cercetări ce sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
De asemenea, în baza probatoriului și după stabilirea cu exactitate a participării fiecărei persoane la producerea incidentului, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare, conform prevederilor legale în vigoare.
BĂRBAT REȚINUT DUPĂ INTERVENȚIA FERMĂ A POLIȚIȘTILOR LA UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, printr-un apel de urgență, la data de 20 ianuarie a.c. cu privire la faptul că un bărbat ar manifesta un comportament agresiv față de partenera sa, pe o stradă din localitate.
În urma verificărilor efectuate, imediat după primirea sesizării, polițiștii au stabilit că femeia, de 30 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul său, un bărbat, de 35 de ani, pe fondul unui conflict domestic generat de gelozie.
Totodată, din cercetările polițiștilor a reieșit și faptul că bărbatul s-ar fi deplasat în zona cu un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a unor încălcări săvârșite la regimul rutier.
Având în vedere rezultatul formularului de evaluare a riscului, din care a reieșit existența unui risc iminent asupra vieții și integrității fizice a victimei, precum și a celorlalte elemente probatorii pe care polițiștii le-au administrat, au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de 5 zile.
În cauză a fost întocmit și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Ulterior dispunerii măsurii reținerii, bărbatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus luarea măsurii controlului judiciar, cu impunerea unei serii de obligații și măsuri de protecție față de persoana vătămată.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, sub coordonarea unității de parchet competente, urmând a fi propusă soluția legală prin unitatea de parchet la finalizarea acestora.
Reamintim faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Brașov tratează cu maximă fermitate toate sesizările ce privesc acte de violență domestică și încurajează victimele sau martorii unor astfel de infracțiuni să le sesizeze de îndată pentru a putea fi dispuse măsurile corespunzătoare de protecție.
REȚINERI DISPUSE DE POLIȚIȘTII BRAȘOVENI ÎN DOUĂ CAZURI DE VIOLENȚĂ
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au intervenit, în cursul zilelor de 22 și 23 ianuarie a.c., în baza sesizărilor primite, la două situații distincte de violență și au dispus, în ambele situații, măsura reținerii față de bărbații bănuiți de comiterea acțiunilor agresive.
Astfel, în noaptea de 22 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați de către o femeie din municipiul Brașov, care semnala faptul că ar fi fost agresată fizic de către partenerul său, un bărbat din localitatea Fântâna, județul Brașov.
În urma verificărilor efectuate la adresa indicată, polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri anterioare, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie.
Pe baza situației de risc identificate, polițiștii au dispus emiterea unui ordin de protecție provizoriu, prin care au fost luate mai multe măsuri de protejare a persoanei vătămate, inclusiv aceea de impunere a agresorului să părăsească locuința.
Ulterior, în cursul zilei de 23 ianuarie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, întrucât a revenit la domiciliul femeii, iar în urma intervenției rapide la fața locului, bărbatul a fost identificat și oprit din a-și continua acțiunea.
Pentru aspectele constatate, a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie, dar și pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
De asemenea, într-o altă situație distinctă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au fost sesizați, la data de 23 ianuarie a.c., de către o femeie din localitate, care semnala faptul că ar fi fost agresată fizic de către vecinul acesteia.
Din cercetările efectuate de polițiști, imediat după primirea sesizării, aceștia au stabilit faptul că bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în locuința femeii, unde ar fi agresat-o fizic, provocându-i leziuni.
Pentru aspectele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
În urma administrării probatoriului, în cele două situații prezentate, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbații bănuiți de comiterea faptelor, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În cele două situații, cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unităților de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerii măsurilor legale.
Subliniem faptul că Poliția Brașov acționează cu fermitate în toate situațiile care aduc atingere siguranței persoanelor și le reamintim persoanelor agresoare, față de care au fost dispuse măsuri de protecție, că încălcarea ordinelor de protecție sau manifestările de violență sunt tratate cu maximă responsabilitate și că vor fi dispuse măsuri imediate pentru protejarea victimelor actelor de violență.
BĂRBAT IDENTIFICAT, REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI APOI ARESTAT PREVENTIV, CA URMARE A ACȚIUNILOR INFRACȚIONALE SĂVÂRȘITE
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul Investigații Criminale au fost sesizați, la data de 22 ianuarie a.c., cu privire la producerea unui incendiu în interiorul unui lăcaș de cult din municipiul Brașov.
Echipa operativă, care s-a deplasat de îndată la fața locului, a stabilit, în urma verificărilor efectuate, că o persoană ar fi incendiat zona destinată comercializării lumânărilor și obiectelor de cult, provocând distrugeri materiale, iar o femeie de 65 de ani, care se afla în interiorul lăcașului de cult, ar fi fost agresată fizic.
Activitățile operative de cercetare penală, desfășurate de către polițiștii din cadrul structurii de investigații criminale și ai secțiilor de poliție din municipiul Brașov, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, au dus în scurt timp la identificarea persoanei prezumate ca fiind autoarea faptelor, anume un bărbat de 29 de ani, din municipiul Brașov.
După identificare, acesta a fost condus la sediul unității de poliție, astfel că, pe baza materialului probator existent în cadrul dosarului penal întocmit, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și lovire sau alte violențe.
Ulterior luării acestei măsuri, față de bărbat a fost dispusă continuarea urmăririi penale, iar la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, instanța de judecată a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea, la finalizarea acestora, a măsurilor legale.










