BULETIN DE PRESĂ NR. 169 din 21 noiembrie 2025
Nr. 169 din 21 noiembrie 2025
MANDATE DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI
➡️Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au pus în aplicare, la data de 20 noiembrie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, pe numele unui tânăr de 19 ani, din municipiul Brașov.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată.
➡️Tot în aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Făgăraș pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Voila.
Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și participație improprie la infracțiunea de furt material lemnos.
Cele două persoane nu au fost urmărite naționale, iar după depistare au fost conduse de polițiști la Penitenciarul Codlea, unde au fost încarcerate în vederea executării pedepselor primite.
PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI, CA URMARE A UNUI SCANDAL PETRECUT ÎN MUNICIPIUL FĂGĂRAȘ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări cu persoanele bănuite în stare de reținere, după ce acestea ar fi fost implicate într-un scandal, în urmă căruia trei persoane s-ar fi agresat reciproc.
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orelor 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiu, ar fi avut loc un scandal între mai multe persoane.
Față de sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 27 de ani, din comuna Recea, se afla pe o alee pietonală din municipiul Făgăraș, ar fi fost abordat de către fratele acestuia, de 23 de ani și concubina sa, o femeie de 20 de ani, care ulterior, pe fondul unui conflict spontan l-ar fi agresat fizic.
Tot aici, după ce aceștia s-ar fi lovit reciproc, bărbatul de 27 de ani ar fi provocat distrugeri autoturismului fratelui său, parcat în proximitate.
În cauză, față de aspectele constatate, cele trei persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, unde, în baza materialului probator administrat, au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lovirea sau alte violențe, distrugerea și tulburarea ordinii și linștii publice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Poliția Brașov va manifesta de fiecare dată promptitudine în cazul semnalării unor astfel de manifestări violente, care nu sunt tolerate și la care se va interveni cu maximă fermitate.
ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTI PENTRU VERIFICAREA SISTEMELOR DE SECURITATE
Polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică au organizat și desfășurat o acţiune în județul Brașov, care a avut scop verificarea respectării legislației în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor la nivelul obiectivelor cu program de lucru permanent.
Astfel, la data de 20-21 noiembrie a.c., în intervalul orar 22.00-02.00 noaptea, polițiștii angrenați în activitate, în cadrul controalelor, au efectuat verificări la 65 de obiective.
De asemenea, polițiștii au verificat și modul în care este realizat serviciul de pază de către 58 de agenți de securitate, în cadrul obiectivelor unde aceștia își desfășoară activitatea.
Pentru abaterile identificate, în urma acțiunii, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 133.800 lei, toate în conformitate prevederile Legii nr. 333/2003 și a H.G. nr. 301/2012.
Astfel de acțiuni pe linia respectării legislației în domeniul sistemelor de securitate, vor fi desfășurate și în perioada următoare la alte unități prevăzute cu elemente de pază din județ!










