BULETIN DE PRESĂ NR. 177 din 6 noiembrie 2025
Nr. 177 din 6 decembrie 2025
BĂRBAT DIN FĂGĂRAȘ, REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI APOI ARESTAT PREVENTIV PENTRU FURT CALIFICAT DINTR-UN IMOBIL
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Făgăraș au reușit identificarea unei persoane și reținerea acesteia, după ce au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un imobil, situat pe strada Gării din localitate.
Din cercetările efectuate imediat după primirea sesizării, a rezultat că, la data de 28 noiembrie a.c., în timpul zilei, un bărbat necunoscut ar fi forțat accesul într-o scară de bloc, iar ulterior ar fi pătruns într-o încăpere de tip uscătorie, de unde ar fi sustras un laptop și articole vestimentare aparținând unor locatari.
Astfel, ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 33 de ani, domiciliat în municipiul Făgăraș.
În baza datelor existente, la data de 5 decembrie, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, polițiștii făgărășeni au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făgăraș, în urma căruia bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Făgăraș, de unde, pe baza materialului probator, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Ulterior, în aceeași zi, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
TINERI ARESTAȚI PREVENTIV PENTRU FURT CALIFICAT DIN LOCUINȚĂ
La data de 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din locuință, faptă ce s-ar fi produs în perioada în care proprietarul se afla plecat din țară.
În urma activităților de investigații desfășurate, polițiștii au identificat doi tineri, de 18 și 21 de ani, domiciliați în municipiul Brașov, bănuiți de comiterea faptei reclamate.
Astfel, din cercetările efectuate în cadrul dosarului penal întocmit, a rezultat faptul că cei doi ar fi pătruns fără drept, prin escaladare, în locuința persoanei vătămate, de unde ar fi sustras o sumă de bani în valută de aproximativ 10.000 de euro. Totodată, în cadrul audierilor, s-a stabilit că unul din cei doi tineri bănuiți de săvârșirea furtului și care era rudă cu persoana vătămată, ar fi comis încă un furt, în urmă cu aproximativ două luni, dintr-o altă locuință a acesteia, situată în localitatea Sânpetru.
În urma administrării probatoriului, cei doi tineri au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, fiind ulterior prezentați de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestării preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 3 Poliție Brașov, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru a dispune măsurile legale la finalizarea cercetărilor.
CONDUCĂTOR AUTO, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI DUPĂ O URMĂRIRE EFECTUATĂ ÎN TRAFIC
La data de 05 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, în timp ce desfășurau o acțiune specifică pentru menținerea siguranței rutiere pe drumurile publice, au procedat la urmărirea unui autoturism pe raza localității Teliu, după ce conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar și a încercat să se sustragă controlului efectuat de polițiști.
Astfel, autoturismul urmărit a fost oprit la intersecția străzilor Cloșca și Horia din localitate, după ce conducătorul auto a pierdut direcția și controlul vehiculului și a intrat cu acesta într-un capăt de pod.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul condus avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare aparținând unui alt vehicul, în timp ce înmatricularea mașinii utilizate era suspendată. Totodată, polițiștii au constatat și că bărbatul de 20 de ani, domiciliat în județul Brașov, nu deținea permis de conducere.
În cauză, având în vedere aspectele constatate, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, dar și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, urmând ca, după administrarea probatoriului, să fie dispuse măsurile legale în consecință.
Reamintim conducătorilor auto că respectarea legislației rutiere constituie o obligativitate importantă pentru siguranța participanților la trafic, iar săvârșirea unor astfel de infracțiuni atrage măsuri ferme de pedepsire.










