BULETIN DE PRESĂ NR. 18 din 02 februarie 2026
Nr. 18 din 2 februarie 2026
INFRACȚIUNE CERCETATĂ DE POLIȚIȘTII DIN SĂCELE DUPĂ IDENTIFICAREA UNOR TĂIERI ILEGALE DE ARBORI DIN FONDUL FORESTIER
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați la data de 1 februarie a.c., în jurul orei 19:00, de către un pădurar care semnala faptul că mai multe persoane ar fi tăiat și sustras arbori din fondul forestier național, din zona Cantonului Silvic Bratocea.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat un autoturism încărcat cu material lemnos proaspăt tăiat. De asemenea, polițiștii au identificat și alți arbori tăiați în același timp, care se aflau depozitați în proximitate.
Tot la fața locului, lângă autovehicul, a fost depistat și un bărbat de 32 de ani, din județul Brașov, iar celelalte persoane care au părăsit zona la vederea personalului silvic urmează a fi identificate.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că o cantitate de aproximativ 3,00 metri cubi de material lemnos, din speciile fag și paltin, a fost tăiată și sustrasă în mod ilegal, aceasta fiind ridicată și predată în custodia reprezentanților ocolului silvic, iar prejudiciul urmează să fie evaluat și comunicat de către administratorul fondului forestier.
În cauză, față de cele constatate, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori tăiați din fondul forestier național, cercetările urmând a fi continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și dispunerii măsurilor legale.
Reamintim faptul că exploatarea ilegală a materialului lemnos constituie infracțiune și se pedepsește conform legislației în vigoare.
A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI AGRESAT UN BĂRBAT CARE SE AFLA ÎN VIZITĂ LA ACESTA
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează acte de cercetare penală în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită în stare de reținere, după ce, la data de 30 ianuarie, în jurul orei 21:15, au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată într-un imobil din localitatea Zizin.
În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că, în jurul orei 21:00, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat ar fi fost agresat fizic de către un altul, de 35 de ani, din localitatea Zizin, acestuia fiindu-i provocate diferite leziuni la nivelul corpului, incidentul petrecându-se în imobilul persoanei agresoare, unde cei doi consumaseră alcool.
Pe baza probatoriului administrat în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de persoana bănuită pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe și a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările în cauză urmează a fi continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tărlungeni, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii faptei și dispunerea măsurilor legale.
ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ ÎN MUNICIPIUL BRAȘOV PENTRU RESPECTAREA NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secțiile 1–5 Poliție Brașov și Biroului Rutier Brașov au desfășurat duminică, 1 februarie, în intervalul orar 16:00–18:00, o acțiune cu efective mărite în municipiul Brașov, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, dar și identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care practică cerșetoria sau tulbură liniștea publică.
Totodată, activitățile polițiștilor au urmărit și identificarea și sancționarea conducătorilor auto care parchează fără drept pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră în contextul unui număr ridicat de turiști din această perioadă.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 20.000 de lei.
Dintre numărul total de sancțiuni aplicate, 12 au reprezentat abateri la circulația pe drumurile publice, 3 sancțiuni au fost constatate la încălcarea normelor de conviețuire socială, iar 8 sancțiuni au fost aplicate de polițiști celor care au încălcat drepturile persoanelor cu dizabilități, și anume au parcat pe locurile de parcare destinate acestora, deși nu aveau acest drept. Aici valoarea sancțiunilor a fost de 16.000 de lei.
Facem precizarea că astfel de acțiuni, pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea siguranței rutiere și protejarea drepturilor cetățenilor, vor continua și în perioada următoare.










