BULETIN DE PRESĂ NR. 184 din 19 decembrie 2025
Nr. 184 din 19 decembrie 2025
TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI CONDUS AUTOVEHICULUL DEȘI NU MAI AVEA ACEST DREPT
La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 23.45, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Zărnești, care se afla în serviciul de patrulare, a observat circulând, pe o stradă din localitate, un autoturism condus de un tânăr, despre care se cunoștea că are dreptul de a conduce suspendat, întrucât se afla în faza de cercetare pentru alte abateri săvârșite anterior la regimul rutier.
Astfel, date fiind aceste indicii, polițiștii i-au făcut semnal de oprire, însă conducătorul auto nu s-a supus indicațiilor și a încercat să se sustragă controlului.
Ulterior, acesta a fost identificat și audiat cu privire la acțiunea de conducere a autovehiculului pe drumurile publice, având dreptul suspendat. Tot atunci, în baza materialului probator, polițiștii au dispus reținerea conducătorului auto, în vârstă de 19 ani, din orașul Zărnești, pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În cauză, cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Secția 2 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de arestare preventivă, după ce acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.
La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat de 73 de ani, care, pe fondul consumului de alcool, și-ar fi agresat fizic fosta soție, provocându-i suferințe fizice.
În cadrul verificărilor efectuate, la data de 17 decembrie a.c., s-a constatat faptul că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu pe care polițiștii l-au emis în cursul zilei anterioare, prin faptul că nu a respectat măsura de a păstra o distanță de 100 de metri față de femeia de 72 de ani, fiind identificat într-o anexă a imobilului din municipiul Brașov, unde locuiește persoana vătămată.
Față de cele constatate, bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, iar în baza materialului probator, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerii sale în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, la data de 18 decembrie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările urmează a fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violarea de domiciliu, lovirea sau alte violențe și încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse, într-un dosar penal ce se află sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsurile legale.
BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI ULTERIOR ARESTAT PREVENTIV PENTRU ACTE DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în care un bărbat se află în stare de arest preventiv, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe, amenințare, lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală.
La data de 17 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie din localitate, care reclama, prin plângerea adresată, faptul că, în aceeași zi, ar fi fost agresată fizic de către soțul său, de care este separată, incident iscat în urma refuzului femeii de a se urca în mașina bărbatului.
Imediat după sesizarea primită, polițiștii au efectuat verificări în urma cărora au stabilit faptul că, între cei doi soți, despărțiți la momentul incidentului, ar fi avut loc un incident spontan, care a dus la agresarea femeii, dar și la forțarea acesteia să-l urmeze pe bărbat, în pofida refuzului exprimat de persoana vătămată.
Activitățile de cercetare efectuate de polițiști au stabilit că, între cei doi foști parteneri, există un risc iminent de violență, fapt pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus măsuri suplimentare pentru protejarea persoanei vătămate. Totodată, au dispus reținerea bărbatului de 36 de ani, din localitatea Codlea, care a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior acestei măsuri, procurorul de caz l-a prezentat pe bărbat în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.










