BULETIN DE PRESĂ NR. 187 din 23 decembrie 2025
Nr. 187 din 23 decembrie 2025
BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI ȘI APOI ARESTAT PREVENTIV PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE ȘI SĂVÂRȘIREA UNOR ALTE INFRACȚIUNI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați, la data de 21 decembrie a.c. de către o femeie, care semnala faptul că fostul său partener ar fi încălcat, în mod repetat, obligațiile dispuse printr-un ordine de protecție emis de instanța de judecată.
Din cercetările imediat efectuate de polițiști, după primirea sesizării, a reieșit că, în perioada 16 - 21 decembrie 2025, bărbatul, de 46 ani, din municipiul Codlea, ar fi încălcat obligațiile stabilitate prin ordinul de protecție, prin contactarea repetată a persoanei fizice vătămate și apropierea de aceasta la o distanță mai mică decât cea prevăzută.
Totodată, din verificările polițiștilor, a reieșit că bărbatul ar fi distrus și un bun ce îi aparține persoanei vătămate și, mai mult decât atât, ar fi amenințat-o pe femeie în scop de constrângere.
Astfel, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinii de protecție, lovire sau alte violențe, distrugere și șantaj.
De asemenea, având în vedere gravitatea faptelor, față de bărbatul cercetat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov, măsură care s-a luat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
Ulterior acestor măsuri, bărbatul a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a admis propunerea procurorului de caz și a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
ACȚIUNI DE CONTROL PENTRU SCOATEREA DIN TRAFIC A CONDUCĂTORILOR AUTO AFLAȚI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
În perioada 15–22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și combaterea uneia dintre cele mai periculoase comportamente adoptate în trafic, respectiv conducerea vehiculelor sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive.
Activitățile de control au avut loc pe raza municipiului Brașov și s-au desfășurat în diferite intervale orare, având ca obiectiv principal protejarea vieții și integrității tuturor participanților la trafic.
Astfel, în urma controalelor efectuate, au fost depistați și opriți din continuarea deplasării 30 de conducători auto, care se aflau sub influența alcoolului și care puneau în pericol siguranța tuturor celor aflați pe drumul public.
Tot aici, în cazul a 9 conducători auto, polițiștii au constatat că alcoolemia se află peste limită legală, fiind întocmite dosare penale, astfel că cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea cazului din cadrul unității de parchet competent și a se dispune măsurile legale la finalizarea acestora.
Facem precizarea că, față de toate persoanele identificate, polițiștii au dispus măsura reținerii permiselor de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce de la momentul constatării abaterii, urmând ca astfel de acțiuni să continue și în perioada următoare.
ACCIDENT RUTIER GRAV PRODUS PE DRUMUL NAȚIONAL 13
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au fost sesizați, în seara zilei de 22 decembrie a.c., în jurul orei 22.40, cu privire la faptul că, pe DN 13, în zona unei girații de la intersecția cu DJ 112A, a avut loc un accident rutier grav, în care au fost implicate trei vehicule.
Primele verificări efectuate la fața locului au indicat că un ansamblu de vehicul, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 61 de ani, din județul Constanța, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condițiile ce urmează a fi lămurite în cadrul cercetărilor, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 65 de ani, domiciliat în județul Ilfov.
Ulterior aceastei coliziuni, vehiculul de mare tonaj ar mai fi avariat și un autoturism care circula în aceeași direcție de mers cu autoutilitara, condus fiimd de un bărbat de 20 de ani, domiciliat în județul Vrancea.
În urma evenimentului rutier, conducătorul autoutilitarei a suferit leziuni corporale grave, pentru care, personalul medical sosit la locul accidentului, în pofida manevrelor întreprinse, a declarat decesul.
Cercetările, în acest caz, sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse și măsurile legale.
Pentru prevenirea unor accidente rutiere în sezonul rece, recomandăm conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de deplasare a condițiilor de drum și de vizibilitate.
De asemenea, recomandăm se păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din față și să manifeste prudență sporită în zonele cu vizibilitate redusă din cauza ceții.










