26 Decembrie 2025Sursa: IPJ BRASOV

BULETIN DE PRESĂ NR. 188 din 26 decembrie 2025

Nr. 188 din 26 decembrie 2025

CONDUCĂTORI AUTO DEPISTAȚI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ÎN CADRUL CONTROALELOR EFECTUATE ÎN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat activități de control în cadrul unor acțiuni specifice organizate pe drumurile publice din județ, pentru identificarea și scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a altor substanțe interzise. Scopul filtrelor a fost acela de prevenire a producerii accidentelor rutiere și de creștere a siguranței pe drumurile publice.

Astfel, în prima zi de Crăciun, în jurul orei 02.50 dimineața, pe strada Laminoarelor din municipiul Brașov, un conducător auto nu a respectat semnalele acustice și luminoase ale poliției, refuzând oprirea. În urma identificării și testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta avea o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto identificat a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

În jurul orei 03.00 dimineața, un alt echipaj de poliție a oprit, pentru control, pe strada Gării din localitatea Hărman, un autoturism al cărui conducător emana halenă alcoolică.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a rezultatului obținut, a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.

O altă situație de pericol a fost identificată la ora 04.00 dimineața, când polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au depistat, într-o parcare publică, un autoturism, al cărui conducător manifesta un comportament agresiv, prin efectuarea de derapaje controlate.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, într-o altă situație din trafic, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Făgăraș au depistat un conducător auto, care circula pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Făgăraș, pentru care testarea efectuată cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acest conducător auto a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.

În toate cazurile prezentate, au fost întocmite dosare penale, urmând ca cercetările să fie efectuate sub coordonarea procurorului de caz, desemnat din cadrul unității de parchet competente, iar la finalizarea acestora urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

ACCIDENT RUTIER SOLDAT CU DECESUL UNUI PIETON ÎN LOCALITATEA COLONIA BOD

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au fost sesizați la data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 23:20, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Colonia Bod, din județul Brașov.

La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție, iar din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un bărbat, de 23 de ani, domiciliat în județul Covasna, aflat la volanul unui autoturism pe care îl conducea pe DJ 112A, în interiorul localității Colonia Bod, în zona unei treceri pentru pietoni, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 50 de ani, din localitatea Bod, care s-ar fi aflat în traversarea carosabilului.

În urma impactului, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia de către echipajele medicale sosite la fața locului.

Cercetările în acest caz urmează a fi continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și pentru a dispune măsurile legale la finalizarea acestora.

Pentru preîntâmpinarea unor accidente rutiere cu urmări deosebit de grave, recomandăm tuturor participanților la trafic să manifeste o atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni și să adapteze viteza de deplasare atât la condițiile de drum, cât și la cele de vizibilitate. De asemenea, să respecte în totalitate regulile de circulație aplicabile pe sectorul de drum pe care circulă.