03 Februarie 2025Sursa: IPJ BRASOV

Buletin de presă Nr. 22 din 3 februarie 2025

Nr. 22 din 03 februarie 2025         

 

A AJUNS ÎN ARESTUL POLIŢIEI BRAȘOV DUPĂ CE A SMULS PORTOFELUL UNEI PERSOANE

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”, cu persoana bănuită în stare de arest preventiv.

La data de 31 ianuarie a.c, în jurul orei 20.00, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care le-a semnalat faptul că, la aceeași dată, în timp ce se afla pe strada Zizinului, din municipiul Brașov, ar fi fost deposedat de portofelul în care avea o sumă de bani, de către un bărbat pe care nu îl cunoaşte, după ce, în cadrul unei discuții anterioare, l-a determinat să scoată portofelul din buzunar.   

Imediat după sesizare, au fost desfășurate activități de căutare și de identificare a persoanei bănuite de săvâșirea actului ilegal. În ziua următoare, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Tărlungeni și a celor din cadrul Postului Poliție T.F. Gara Brasov, persoana căutată, un bărbat de 54 de ani, a fost identificată în localitatea Zizin și condusă la sediul unității de poliție.

Astfel, în cadrul cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul, de 40 de ani, din municipiul Brașov, i-ar fi sustras persoanei vătămate geanta, în care se aflau mai multe bunuri personale și o sumă de bani, după care ar fi fugit într-o zonă necunoscută.

După administrarea probatoriului în cauză, persoana bănuită a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore și depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Ulterior, după prezentarea acestuia de către procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, pe numele bărbatului a fost emis un madat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

În cauză, cercetările sunt continuate în dosarului penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”tâlhărie calificată”, dosar aflat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care vor fi dispuse măsurile legale la finalizarea acestora.

 

 

ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență în familie”, față de fostul concubin al persoanei vătămate.

Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că persoana vătămată, o femeie din localitatea Poiana Mărului, în urma unui conflict spontan pe care l-ar fi avut cu partenerul, care se afla sub influența alcoolului, ar fi fost amenințată și lovită de către acesta, fapt ce i-ar fi creat o stare de temere.

Date fiind concluziile polițiștilor, în conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, exista un pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au dispus evacuarea bprbatului din locuință.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

 

 

          BĂRBAT CERCETAT PENAL

 PENTRU CONDUCEREA AUTOVEHICULULUI FĂRĂ

         PERMIS DE CONDUCERE

 

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 18.00, un echipaj de poliție din cadrul Secțieie 2 Poliție Brașov a oprit în trafic, pentru control, au autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 22 ani, care nu era posesor de permis de conducere.

După oprirea efectuată, în cadrul controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, astfel că polițiștii au efecutat interogări în bazele de date ale  Poliției Române și au constatat faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar ce se află instrumentat de către un procurer de caz, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

CONDUCĂTOR AUTO CERCETAT PENAL DUPĂ CE A FOST DEPISTAT CONDUCÂND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări după ce au depistat, în trafic, pe o stradă din municipiul Săcele, o persoană care a fost testată pozitiv pentru consumul de alcool.

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 21:30, în timp ce polițiștii efectuau serviciul de control asupra traficului rutier, în cadrul unei organizate în acest sens, au oprit un autovehicul care circula către strada Bunloc din localitate.

În timp ce verificau aspectele de legalitate ale documentelor, polițiștii a observat indicii ale consumului de alcool, fapt pentru care l-au testat pe bărbat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În baza acestei constatări, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată din localitate, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, iar cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.