Buletin de presă nr. 36 din 20 februarie 2025
Din 20 februarie 2025
BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII RUTIERI DUPĂ CE A FOST IDENTIFICAT CONDUCÂND UN AUTOVEHICUL NEÎNMATRICULAT ȘI FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au dispus reținerea unei persoane, care a fost identificată în trafic conducând un autovehicul neînmatriculat și având permisul de conducere reținut, întrucât anterior ar fi săvârșit o altă infracțiune la regimul rutier.
La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri aflați în serviciul de supraveghere a traficului pe DN 13, din județul Brașov, în zona localității Feldioara, au oprit, pentru control, un autoturism, care avea montate plăcuțe cu numere provizorii de înmatriculare. În cadrul controlului, aceștia au constatat faptul că autoturismul era neînmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare identificate pe autovehicul erau expirate din anul 2024.
Tot aici, în urma verificării legalității documentelor și interogării bazelor de date, polițiștii au stabilit că cel oprit, un bărbat de 35 de ani, din localitatea Bod, ar fi deținut un permis de conducere eliberat de statul ungar, dar care se afla reținut ca urmare a unei identificări anterioare în trafic, în timp ce conducea autovehiculul sub influența alcoolului și pentru care, la momentul actual, este cercetat într-un dosar penal de către polițiștii din Hoghiz.
De asemenea, la testarea efectuată din punct de vedere al consumului de alcool, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, față de toate cele constate, conducătorul auto a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere, dosar aflat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea cestora să fie propusă soluție legală.
CONDUCĂTOR AUTO TESTAT POZITIV LA CONSUMUL DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE DUPĂ O CONDUCERE AGRESIVĂ ÎN TRAFIC
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au identificat un conducător auto care manifesta un comportament agresiv în trafic și pentru care testul efectuat cu aparatul din dotare a relevat indicii ale consumului de substanțe interzise.
La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri au oprit un autovehicul care circula pe DN 1, în Stațiunea Predeal, după ce au observat un comportament agresiv la unul dintre conducătorii auto, care accelera în mod nefiresc motorul vehiculului, astfel încât să îi stânjenească pe ceilalți participanți la trafic.
În cadrul controlului, cel aflat la volanul autovehiculului a fost identificat în persoana unui bărbat, de 46 de ani, din județul Galați. De asemenea, polițiștii au mai constatat că în vehiculul condus agresiv de bărbat se mai aflau și doi minori, fii conducătorului auto.
Pentru că barbatul controlat se manifesta recalcitrant în timpul efectuării verificărilor de către polițiști și prezenta indicii ale consumului de substanțe interzise, acesta a fost testat în vederea clarificării acestui tip de comportament.
Rezultatul a relevat indicii ale consumului unei substanțe psihoactive, însă pentru că testul nu constituie probă în cadrul procesului penal, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice a căror analiză vor determina cu exactitate tipul de substanță identificată.
În cauză, față de comportamentul agresiv manifestat în trafic de către conducătorul auto, a fost luată măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă determinată de timp, urmând ca, în baza rezultatelor de analiză toxicologică, să se dispună cu privire la cercetările ulterioare.
AU AJUNS ÎN PENITENCIAR DUPĂ CE POLIȚIȘTII AU PUS ÎN APLICARE MANDATELE DE EXECURTARE A PEDEPSEI
- La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis în aceeași zi de către Judecătoria Brașov, pe numele unui bărbat de 50 de ani, din localitatea Săcele, care a fost trimis în judecată și condamnat pedeapsa de 2 ani și trei luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ”tulburarea ordininii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe”.
Persoana condamnată, după identificare, a fost depusă la Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa primită.
- La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au desfășurat o acțiune specifică pentru depistarea persoanelor, care dețin mandate de executare a pedepsei și care se sustrag măsurii arestării.
Astfel, polițiștii au identificat un bărbat de 43 de ani, din localitatea Codlea, cu privire la care, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Brașov, s-a stabilit că Judecătoria Brașov a emis la sfârșitul anului trecut un mandat de executare a pedepsei închisorii, în care este condamnat la pedeapsa de 1 an și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt.
După identificarea bărbatului, polițiștii l-au condus la Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pentru care a fost condamnat.










