Buletin de presă nr. 38 din 24 februarie 2025
nr. 38 din 24 februarie 2025
PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI ÎN URMA
UNEI ÎNCĂIERĂRI
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au dispus reținerea mai multor persoane și introducerea acestoara în arest, după ce ar fi provocat un scandal și s-ar fi încăierat pe fondul consumului de alcool.
La data de 21 februarie a.c., după-amiază, polițiștii au fost sesizați cu privire la existența unui conflict spontan, iscat între mai multe persoane, din localitatea Hărman, județul Brașov.
În zona indicată, imediat după primirea sesizării, au fost direcționate forțe de ordine, care au constat că, în incinta unui imobil din localitatea Hărman, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi iscat un conflict spontan între trei persoane, înrudite, împrejurare în care unul dintre bărbați le-ar fi lovit pe celelalte două.
Ulterior acestei altercații, s-au alăturat și alte rude, care și-au aplicat reciproc lovituri cu diverse obiecte, provocând astfel o stare de temere, dar și de indignare asupra mai multor persoane, care se aflau prezente pe strada pe care a avut loc incidentul.
Investigațiile și audierile, pe care polițiștii le-au efectuat, au dus la identificarea imediată a celor implicați în scandal. Aici, în sprijinul identificării unui vehicul, în care se aflau o parte dintre persoanele implicate, au fost colegii polițiști din cadrul I.P.J. Covasna, care au reperat și oprit autovehiculul în zona acestora de competență, astfel încât audierile au putut stabili în scurt timp forma de participație a acestora.
Astfel, materialul probator a conturat săvâșirea infracțiunilor de ”violență în familie, încăierare, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, pentru care, la acest moment sunt cercetate opt persoane, cu vârsta între 18 și 47 de ani, din localitățile Hărman, Zăbala și Sfântul Gheorghe.
Pe baza probelor existente în dosarul penal, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a celor opt persoane bănuite de săvârșirea infrațiunilor, între acestea fiind și o femeie de 24 de ani.
Activitățile de cercetare sunt continuate sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lândă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR BRAȘOVENI
PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI RUTIERE
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și efectuează, în continuare, cercetări, în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis, după ce au identificat, în trafic, mai multe persoane care au încălcat prevederile legislației rutiere.
- Pentru că ne dorim creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul unui aflux mare de turisti, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au desfășurat activități în vederea identificării și sancționării abaterilor de la normele legale, în special pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, dar și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța pe drumurile publice prin depășirea limitei legale de viteză.
Astfel, în urma activităților pe care le-au desfășurat în perioada 22-23 februarie a.c. în comuna Bran, din județul Brașov, polițiștii au legitimat 107 persoane, au verificat 102 autoturisme, iar pentru neregulile constatate au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 18.000 lei.
De asemenea, în urma acțiunilor întreprinse, au fost ridicate, în vederea suspendării, 4 permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului, pentru nerespectarea limitei legale de viteză și pentru nerespectarea regulilor de depășire a autovehiculelor.
- La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 22:30, în timp ce efectuau activități de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria au efectuat semnale regulamentare de oprire față de un autoturism, care circula pe strada Salcâmilor, în localitate.
În cadrul controlului efectuat, după ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 34 de ani, pentru că au observat indicii specifice consumului de alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare.
După ce rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoare alcoolemiei.
În cauză, a fost deschis un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
- Tot la data de 23 februarie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 1 de Poliție au oprit, pentru control, un autovehicul care se deplasa pe strada Iuliu Maniu, din municipiul Brașov.
După ce au identificat bărbatul de la vola, de 41 de ani, în timp ce verificau aspectele de legalitate ale documentelor, polițiștii au constatat că autoturismul condus de acesta, nu este înmatriculat.
Față de cele constatate polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.










