BULETIN DE PRESĂ NR. 70 din 16 aprilie 2025
70 din 16 aprilie 2025
TREI BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV
PENTRU FAPTE COMISE CU VIOLENȚĂ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu trei bărbați în stare de arest preventiv, după ce aceștia ar fi lipsit de libertate și agresat fizic o altă persoană.
La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 4:30, în timp ce desfășurau activități pentru menținerea siguranței publice, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au observat o activitate suspectă pe bulevardul Unirii, din localitate, motiv pentru care au pornit în urmărirea unui autoturism.
După ce au fost efectuat semnale regulamentare de oprire, iar conducătorul auto s-a conformat, polițiștii au efectuat un control specific. În acest context, în interiorul autoturismului au fost identificați 4 bărbați, unul fiind la volan și alți 3 pe bancheta din spate, iar, pentru că, în continuare, comportametul era suspect, cei 4 au fost conduși la sediul unității pentru verificări suplimentare.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că, în urma unui conflict spontan, iscat la o sală de jocuri, din municipiul Făgăraș, unul dintre bărbații identificați ar fi fost introdus, contrar voinței sale, într-un autoturism, de către ceilalți 3 bărbați, fiindu-i totodată aplicate lovituri, care au necesit îngrijiri medicale.
Față de cele constatate, după administrarea probatoriului în cauză, cei 3 bărbați au fost reținuți de polițiști și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, după ce au fost prezentați de procurorul de caz în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de “lipsirea de libertate în mod ilegal” și ”lovirea sau alte violențe”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsurile legale.
MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA
PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de autorități pe numele unui bărbat, care a săvârșit infracțiuni rutiere.
La data de 15 aprilie a.c., în baza unor date și informații, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au identificat, pe strada Lungă, din localitate, un bărbat, de 43 de ani, pe numele căruia Judecătoria Târgu Secuiesc a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 3 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.”
După identificare, bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa primită.
CERCETATAT DE POLIȚIȘTI
PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
Polițiștii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană care a fost testată pozitiv pentru consumul de alcool.
La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 23:50, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa pe strada Eprubetei, din localitate.
Depă ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 45 de ani, pentru ca au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe bărbatul de la volan cu aparatul din dotare, iar după ce rezultatul a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate, va stabili cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Brașov.










