01 Mai 2025Sursa: IPJ BRASOV

BULETIN DE PRESĂ NR. 78 din 01 mai 2025

   din 1 mai 2025

ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE DE POLIȚIȘTI PENTRU ACTE DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale și au emis două ordine de protecție provizorii pe numele unor persoane, care s-ar fi manifestat agresiv.

La data de 30 aprilie a.c., în  jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 1 de Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat cercetări din care a rezultat faptul că, la data de 28 aprilie a.c., întimp ce se afla pe teritoriul altei țări, un tânăr, de 18 ani, ar fi fost agresat fizic de către tatăl și unchiul său, de 43 și 45 de ani. Ulterior, tânărul s-ar fi întors în România, unde a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate.

Astfel, după ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, polițiștii au emis două ordine de protecții provizorii pe numele bărbaților agresivi, valabile pentru o perioadă de 5 zile.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violență în familie” și “lovirea și alte violențe”, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Tot la data de 30 aprilie a.c., în  jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că concubinul acesteia intenționează să o agreseze fizic.

În continuare, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, iar pentru că acesta a indicat risc iminent de violență, pe numele bărbatului agresiv a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care au fost dispuse măsuri pentru protecția persoanelor vătămate.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violență în familie” și “amenințarea”, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

 

PERSOANE CERCETATE PENAL

PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis, după ce au identificat, în trafic, trei conducători auto care încălcat prevederile legislației rutiere.

La data de 30 aprilie a.c., în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au oprit, pentru control, un autovehicul, care circula pe strada Măgurii, din localitate.

În cadrul verificărilor, după ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 46 de ani, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 1,18 mg/l alcool pur în aerul respirat. În continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, în cadrul căruia cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Tot la data de 30 aprilie a.c., în urma unui control, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au identificat, în trafic, în localitatea Perșani, un bărbat, din Republica Moldova, care se afla la volanul unui autoturism, deși nu posedă permis de conducere.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au depistat, cu aparatul radar, un autovehicul care se deplasa în localitate, cu o viteză peste limita legală. Astfel, după ce a fost oprit din deplasare și identificat bărbatul de la volan, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere auto.

În ambele cauze, cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale deschise sub aspectul svârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, în cadrul cărora cercetările sunt continuate sub coordonarea  procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

 

ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIA RUTIERĂ PENTRU REDUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au desfășurat o acțiune cu efective mărite, care a vizat menținerea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, prin identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere, pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.

Acțiunea s-a desfășurat pe mai multe sectoare de drum din județul Brașov, în intervalele orare 09:00-13:00 și 15:00- 19:00, în care 46 de polițiști din cadrul structurilor rutiere au acționat cu 12 aparate de măsurare a vitezei.

Polițiștii au aplicat un număr total de 268 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.189 lei.  De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 4 certificate de înmatriculare și  6 permise de conducere auto, toate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Facem precizarea că astfel de acțiuni, menite să descurajeze încălcările grave săvârșite la regimul rutier, vor fi organizate și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și de reducere a numărului de accidente rutiere.