BULETIN DE PRESĂ NR. 79 din 05 mai 2025
din 5 mai 2025
ACTIVITĂȚI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI PENTRU SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR LA TRAFIC
Pentru menținerea unui nivel optim de siguranță rutieră, polițiștii brașoveni au efectuat activități preventive, dar și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care, prin nerespectarea prevederilor legale, pun în pericol siguranța participanților la trafic.
La data de 4 mai a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa în comuna Ungra, din județul Brașov.
În cadrul controlului efectuat, polițiștii l-au testat pe bărbatul de la volan, de 53 de ani, pentru consumul de alcool, iar pentru că rezultatul a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul respirat, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, pentru determinarea, cu certitudine, a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ”, sub coordonarea unui procuror din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Tot la data de 4 mai a.c., în jurul orei 17:30, pe DN1, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea, au oprit, pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 53 de ani. Cu ocazia verificării aspectelor de legalitate ale documentelor, polițiștii au constatat că numărul de înmatriculare montat pe autoturism, sunt atribuite, în fapt, unui alt autovehicul.
Față de cele constatate, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, în care cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
La data de 4 mai a.c., în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier pe DN1, în județul Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, au oprit, pentru control, două ansambluri de vehicule. În cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbații care se aflau la volan, nu dețin permis de conducere corespunzator categoriei din care face parte ansamblul condus.
În aceste cauze cercetările sunt continuate în cadrul a două dosare penale, ambele deschise sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “ conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.










