BULETIN DE PRESĂ NR. 9 din 17 ianuarie 2026
Nr. 9 din 17 ianuarie 2026
CONDUCĂTOR AUTO REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI FOST IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT SOLDAT CU AVARII
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Rupea au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs în localitatea Drăușeni, din judetul Brașov.
La fața locului, din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un autoturism, care circula pe DJ 132B, din localitatea Drăușeni, condus de un bărbat, de 29 de ani, ar fi efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers spre stânga, iar în acest context, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se afla în spatele său și s-ar fi angajat în depășirea acestuia.
După producerea impactului, bărbatul de 29 de ani, ar fi părăsit locul evenimentului, însă a fost identificat în scurt timp, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că acesta nu deținea permis de conducere.
De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, iar față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerii sale în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și luării măsurilor legale care se impun la finalizarea acestora.
MANDATE DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII SĂCELENI
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecatoria Brașov, pe numele a doi bărbați de 34 și 35 de ani, din municipiul Săcele.
Cei doi au fost condamnați la o pedeapsă privativă de libertate, de 3 ani și 10 luni, respectiv 2 ani, în funcție de gradul de vinovăție stabilit de judecător, fiindu-le stabilită vinovăția pentru săvârșirea infracțiunilor de taiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori care au fost tăiați ilegal din păduri.
După identificare, aceștia au fost depuși la Penitenciarul Codlea, unde au fost încarcerați și urmează să execute pedepsele primite.










