06 Octombrie 2025Sursa: IPJ BRASOV

CONDUCĂTOR AUTO REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE A FOST IDENTIFICAT FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

CONDUCĂTOR AUTO REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE A FOST IDENTIFICAT FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce a fost identificat, în trafic, încălcând prevederile legislației rutiere.

La data de 05 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe o stradă din municipiul Brașov.

La volan, polițiștii au identificat un bărbat, de 52 de ani, iar verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au arătat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat ca urmare a altor abateri săvârșite la regimul rutier și, mai mult decât atât, prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului.

Rezultatul după testarea efectuată cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că cel identificat a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, față de materialul probator constituit, polițiștii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a conducătorului auto depistat și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările urmează a fi continuate în cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, precum și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetări ce se efectuează sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.