11 August 2025Sursa: IPJ BRASOV

PERSOANĂ BĂNUITĂ DE SPARGEREA GEAMULUI UNUI FAST-FOOD DIN MUNICIPIUL BRAȘOV, IDENTIFICATĂ ÎN SCURT TIMP DE POLIȚIȘTI

         

PERSOANĂ BĂNUITĂ DE SPARGEREA GEAMULUI UNUI FAST-FOOD DIN MUNICIPIUL BRAȘOV, IDENTIFICATĂ ÎN SCURT TIMP DE POLIȚIȘTI

La data de 9 august a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi spart geamul unei unități economice de tip fast-food din municipiul Brașov.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat că geamul a fost distrus prin lovire cu un obiect dur, motiv pentru care, în cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Ca urmare a activităților operative și investigative desfășurate, polițiștii au identificat, în scurt timp, pe cel bănuit de comiterea faptei. Acesta, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Brașov, a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri.

În cursul zilei de astăzi, 11 august, bărbatul urmează a fi prezentat procurorului de caz, în vederea dispunerii unei măsuri legale corespunzătoare.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei și tragerea la răspundere a persoanei implicate, conform legislației în vigoare.