SIGURANȚA ELEVILOR, ACȚIUNE ÎN ȘCOLILE DIN MUNICIPIUL BRAȘOV
SIGURANȚA ELEVILOR, ACȚIUNE ÎN ȘCOLILE DIN MUNICIPIUL BRAȘOV
Polițiștii brașoveni au desfășurat astăzi, 22 octombrie a.c., o amplă acțiune de prevenire și siguranță în mai multe unități de învățământ din municipiul Brașov.
Acțiunea, coordonată de Biroul Siguranța Școlară, în colaborare cu Poliția Municipiului Brașov, Serviciul Criminalistic, prin Compartimentul Poliție Canină și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a avut ca principal scop conștientizarea, atât în rândul elevilor, cât și în rândul cadrelor didactice, a situațiilor lipsite, pe moment, de pericol, dar care pot conduce la agravarea relațiilor intercolegiale și pot genera fapte grave.
Obiectivele acțiunii au constat în prevenirea faptelor penale și contravenționale în zona școlilor, prevenirea bullying-ului și a altor comportamente de risc în rândul elevilor, verificarea unităților comerciale din apropierea școlilor pentru prevenirea vânzării de produse interzise minorilor (alcool, tutun, energizante), creșterea siguranței rutiere pentru elevi și cadre didactice, dar și consolidarea parteneriatului între școală, familie și forțele de ordine.
Polițiștii rutieri au acționat pentru fluidizarea traficului și au sprijinit traversarea în siguranță a elevilor, în zonele intens circulate.
În paralel, au fost efectuate controale la comercianții din proximitatea unităților de învățământ, cu scopul de a preveni accesul minorilor la produse interzise acestora.
În incinta școlilor, polițiștii de siguranță școlară au purtat discuții interactive cu elevii, profesorii și părinții, fiind abordate teme esențiale precum importanța, mecanismul și consecințele sesizării sau semnalării faptelor de bullying, cyberbullying, consecințele fizice, psihologice și juridice asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar, comportamentele de risc și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși elevii la școală, acasă sau pe stradă.
O altă temă deschisă discuției a reprezentat-o interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, respectiv siguranța în mediul online, fiind pus accent pe rolul fiecărui elev în menținerea unui climat educațional sigur și prietenos.
Un moment deosebit a fost reprezentat de prezența echipelor din cadrul Compartimentului de Poliție Canină, care au realizat verificări în perimetrul școlilor, ceea ce a atras atenția asupra rolului patrulelor canine în prevenirea infracționalității și asigurarea protecției.
Obiectivul comun al acestor întâlniri este acela de a face ca fiecare copil să ajungă la școală în siguranță, iar fiecare părinte să aibă încredere că educația se desfășoară într-un mediu protejat.
Ne dorim ca, prin aceste activități, să transmitem elevilor că un mediu școlar sigur este esențial pentru dezvoltarea lor armonioasă. Implicarea lor activă în aceste inițiative este un semnal clar că generația tânără dorește o schimbare pozitivă.
Siguranța elevilor este o responsabilitate a școlii și a poliției, dar și un angajament comun al întregii comunități.
Vom continua să desfășurăm acțiuni de prevenire și protecție pentru ca școala să rămână un spațiu sigur și prietenos pentru toți copiii.










