28 Octombrie 2025Sursa: IPJ BRASOV

SIGURANȚA PIETONILOR ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR RUTIERI BRAȘOVENI

SIGURANȚA PIETONILOR ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR RUTIERI BRAȘOVENI

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, în perioada 20-26 octombrie a.c., o acțiune care a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere generate de abaterile săvârșite de pietoni, ca urmare a traversării prin locuri nepermise de lege.

La această activitate, desfășurată pe o perioadă de șapte zile, a fost angrenat un număr crescut de polițiști, care au acționat în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere din județ, pe baza datelor statistice analizate.

Acțiunea a fost organizată în contextul în care, la nivel județean, de la începutul anului și până în prezent, indisciplina pietonilor a fost printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, în ultimele 9 luni au fost înregistrate 10 accidente pe fondul acestor abateri, soldate cu decesul a 2 persoane și rănirea gravă a 8 persoane.

Deși scopul principal al acțiunii polițiștilor a fost acela de conștientizare a pietonilor, atât din mediul rural, cât și din cel urban, asupra pericolelor la care se expun prin traversarea prin locuri nepermise, fapt ce crește riscul de accidente rutiere, în urma activităților desfășurate, aceștia au identificat peste 700 de pietoni, care au fost surprinși traversând neregulamentar și care, prin comportamentul lor, s-au expus riscului de a deveni victime ale accidentelor rutiere.

În toate aceste cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.

Facem precizarea că Poliția Brașov va continua să desfășoare acțiuni de conștientizare și responsabilizare a participanților la trafic și în perioada următoare, întrucât scopul principal este acela de a proteja viața și de a reduce numărul de accidente rutiere.