ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR BRAȘOVENI DESFĂȘURATĂ ÎN ZONA UNEI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR BRAȘOVENI DESFĂȘURATĂ ÎN ZONA UNEI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat o acțiune amplă, în municipiul Brașov, în mai multe intrvale orare, care s-a desfășurat în zona unei unități de învățământ, precum și în proximitatea acesteia, unde au fost vizate legalitatea activităților comerciale, dar și alte obiective cu impact asupra siguranței elevilor.
La activitate au participat peste 20 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, Biroul Rutier și Biroul pentru Centrul Universitar, precum și polițiști din cadrrul Serviciul Criminalistic.
Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor și al cadrelor didactice, prin asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, atât la intrarea elevilor la cursuri, cât și la finalizarea programului școlar. De asemenea, prezența activă a polițiștilor în zona unității de învățământ a avut în vedere inclusiv implementarea unor direcții comune de colaborare alături de alte institutii pentru prevenirea faptelor antisociale.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate verificări la societățile comerciale din proximitatea unității de învățământ, pentru a se verifica respectarea prevederilor legale privind interdicția comercializării către minori a băuturilor alcoolice, energizante sau a produselor din tutun.
Polițistii rutieri angrenați au acționat în zona trecerilor pentru pietoni și a principalelor artere adiacente pentru prevenirea accidentelor de circulație.
Astfel de activitați ale Poliției Brașov vor fi desfășurate și în perioada următoare, pentru menținerii unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.










